BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Apele Române, învolburate de corupție. Avertizorii de integritate s-au angajat tot pe ușa din dos

Apele Române, învolburate de corupție. Avertizorii de integrit

Până de curând, în contractul colectiv de muncă (CCM) de la nivelul ANAR exista o clauză potrivit căreia persoanele care voiau să ocupe funcția de director al unei administrații bazinale trebuiau să aibă „10 ani vechime în specialitatea studiilor universitare și 5 ani vechime în Apele Române”. Contractul colectiv de muncă a fost modificat recent, iar clauza a fost înlocuită  cu una mai blândă. De acum, cei care vor să ocupe funcții de conducere trebuie să aibă numai „8 ani vechime în specialitatea studiilor universitare, din care 3 ani vechime în conducere”. Prin urmare, a fost eliminată condiția de a avea vechime în gospodărirea apelor.Noua clauză a lovit temelia „clanului” din ANAR și dă posibilitatea și altor persoane din exteriorul instituției să conducă administrațiile bazinale. În „marea familie” de la Apele Române vor putea fi integrate și persoane competente care nu au vechime în gospodărirea apelor.  Pe de altă parte, sindicaliștii din ANRP susțin că schimbarea ar putea fi văzută ca o nouă portiță deschisă pentru adepții numirilor politice și s-ar putea ajunge la situații similare cu cele care au provocat valuri de-a lungul timpului.Avertizorul de integritate cu un trecut mânjit de ilegalitatePe lângă angajații din cadrul ANAR care nu reușesc să distingă malul stâng de cel drept, există și o categorie de persoane care au ocupat funcții de conducere și au îmbrăcat haina avertizorului de integritate, cu toate că sub acea haină se ascundeau alte veșminte cu miros de ilegalitate.Ne referim în acest caz la Ovidiu Ianculescu, cel care a relatat într-un material Recorder că a fost forțat să demisioneze din funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureș, în perioada în care la conducerea Administrației Naționale Apele Române se afla penelistul mureșean Ervin Molnar care, la acea vreme, ocupa și funcția de președinte al  PNL Târgu Mureș. În cele din urmă, Ianculescu a  fost repus în funcție de Curtea de Apel Târgu Mureș, printr-o decizie definitivă. Însă ceea ce nu se cunoaște despre avertizorul de integritate Ovidiu Ianculescu este că, la rându lui, a călcat pe bec la un moment dat. Acesta a ajuns în funcție folosindu-se de aceleași tertipuri de care s-au folosit și cei pe care îi acuza la momentul în care se plângea celor de la Recorder că a fost forțat să demisioneze. Ba mai mult, la acel moment, Ianculescu nu a sesizat nicio problemă legată de contractul colectiv de muncă (CCM) pentru că îi venea mănușă.Ovidiu Ianculescu, angajat pe ușa din dosIanculescu este finul lui Cristian Bratanovici, fost director general al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș și, din 2019, în perioada guvernării PSD, director adjunct al Apelor Române. Cristian Bratanovici a fost condamnat anul acesta la 3 ani de închisoare pentru fapte de corupție. Fostul director general al ANAR a ajuns în atenția procurorilor anticorupție după ce a primit „o mică atenție” în valoare de 100.000 de lei de la omul de afaceri Emanoil Ciufudean.„Banii respectivi ar fi fost primiți de directorul general adjunct în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitoare la asigurarea finanțării astf..

copyright © 2022 mesagerul.ro