Consider că, în materie de istoriografie nu fac decât să leg niște capete de fire, folosind voci autorizate, care au exprimat puncte de vedere, poziții într-o problemă sau alta, care privesc în special trecutul celor 44 de comune grănicerești, între care se află și satul părinților mei. În consecință, voi continua să fac ceea ce am făcut și până acum, adică să leg niște lucruri, să caut explicații și răspunsuri, la întrebări pe care eu, ca urmaș de grănicer mi le-am pus personal, dar și să răspund altor întrebări, venite dinspre unii dintre urmașii grănicerilor năsăudeni. Și asta având în vedere că noi, cei care avem peste 50 plus și am făcut școlile în „iepocă„ am avut parte de adevăruri istorice contrafăcute, și de o istorie falsificată, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, iar nevoia noastră de a afla adevărul, măcar parțial, este legitimă. Profit de cunoștințele mele în domeniu, dar și de volumele de istorie și eseistică istorică, scrise de autorități în domeniu, din care, pe această cale împărtășesc și cititorilor.Ce este meseria de istoric și cum se scrie istoria?Ce spune profesorul Ioan Bolovan referitor la istorici: ”Meseria istoricului este să caute trecutul și să încerce cu obiectivitate, bună credință și apelând, firește, la izvoare și la o metodologie adecvată să se apropie cât mai mult de adevăr. În același timp el trebuie să fie convins de relativitatea scrierilor lui atâta vreme cât adevărul absolut nu-i este îngăduit istoricului. De aceea, nici un slujitor al muzei Clio nu poate să-și aroge pretenția că scrierile lui sunt perfecte, că reprezintă unica versiune de reconstituire a trecutului. De aceea apar de multe ori polemicile istoriografice, fiindcă unii istorici caută să-și impună punctul de vedere ca fiind unica versiune asupra trecutului. Perspectiva multiplă reprezintă un mod de a gândi, de a selecta, de a examina și de a utiliza dovezi provenind din diverse surse pentru a lămuri complexitatea unei situații și pentru a descoperi ceea ce s-a întâmplat și de ce”.Textul citat face parte din volumul ”Ispititoarea Transilvanie, Multiperspectivitate și adevăr în istoria unei provincii” al istoricilor Ioan Bolovan și Sorina Paula Bolovan, volum apărut în 2017, la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca.Ce spune președintele Academiei Române despre istorie și adevăruri istoriceÎn volumul publicat de Editura Școala Ardeleană ” Istoria, Adevărul și Miturile” președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, reputat profesor universitar, autor al 70 de cărți și 500 de studii cu tematică istorică, în încercarea reușită de a da un răspuns pertinent și argumentat la tentativele repetate ale ”rescrierii istoriei românilor”, relativizând totul„ ale profesorului Lucian Boia, referitor la faptul că românii din Transilvania nu doreau unirea., afirmă în ediția a III-a volumului Istoria, Adevărul și Miturile, editată în 2018, la Editura Școala Ardeleană, definind riguros domeniul: 1. Istoria privită ca o construcție are rolul de a legitima un anumit tip ideal de lume, de comunitate și de a forma societatea (pe tineri, mai ales), în funcție de acest ideal. De exemplu, istoricii Renașterii-convinși că lumea lor trebuie să imite cât mai bine, după, ”tenebrele Evului Mediu„ Antichitatea greco-romană – au idealizat modelul lo, l-au prezentat drept perfect. La fel, romantismul istoriografic, preamărind Evul Mediu, construiește idealul național, prezintă forțași rațiunea de a fi a națiunilor, care vin din trecut și se îndreaptă spre viitor, împotriva imperiilor multinaționale. Istoria-construcție, pornește de regulă, de la o idee preconcepută, pentru a se proceda apoi la ilustratea ei , la dovedirea tabloului ei prin argumente selectate din trecut. În conformitate cu o asemenea metodă de selecție, se poate ”demonstra” orice. De exemplu, dacă se ”aleg” doar opiniile unor templieri de la începutul secolului al XIV –lea și din epocile următoare despre Filip al IV-lea cel Frumos și se ignoră cu bună știință orice altă mărturie, atunci acest suveran al Fraței va apărea ca un criminal odios, demne de întreaga ură a umanității. La fel, dacă se pun în lumină numai scrierile unor oficiali ruși, austrieci și otomani de la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci revoluțiile de la 1848-1849 din Europa Centrală și de Sud-Est –considerate de mulți ”primăvara popoarelor”- nu ar fi decât jalnice comploturi și violente izbucniri ale mulțimii manipulate.   2.Istoria-reconstituire tinde să privească domeniul drept știință de sine stătătoare, aproape ca științele exacte. Aceasta și-a avut apogeul în curentul pozitivist ( din secolul al XIX-lea, cu prelungiri până astăzi), care a așezat în centrul acestui tp de istorie idee reconstituirii a ceea ce au fost exact ”așa cum a fost” (Leopold von Ranke). Scopul acestei istorii nu este acela de a da sens societății, ci de a pătrunde în trecut de dragul trecutului, de a trăi prezentul oamenilor din trecut, de a se rupe de prezent, de toate prejudecățile, ideile și idealurile prezentului, pentru a reînvia o lume (lumi) cu propriile prejudecăți, idei și idealuri. Această istorie împinge cercetarea spre sursă, afirmând că nu se poate cunoaște trecutul altminteri decât prin izvoare, urme, mărturii.3.Istoria ca o deconstrucție este pentru unii istoria critică, deși cea mia critică firmă de istorie, de discurs istoric a fost cea pozitivistă ( mai ales în faza sa finală), în cadrul căreia nimic neverificat, nimic ipotetic, nimic imaginar, nimic legendar și nimic aproximativ nu era acceptat. Deconstructiviștii acceptă și istoria-construcție și istoria reconstituire, cu condiția de a face loc , în cadrul lor deconstrucției, regândirii oricărei abordări trecute, cu metode noi, critice. Vechile metode sunt deconstruite, încât orice operă istorică din trecut este ”distrusă” în piese disparate, care, reanalizate prin prisma noilor metode, sensibilități, viziuni ajung să fie recompuse într-un ansamblu nou, ispititor și înșelător în același timp. Istoria ca deconstrucție, nu abandonează căutarea lumilor trecute, dar așază adevărul într-un context foarte larg, ceea ce îl relativizează adesea nepermis de mult, lovind în specificul discursului istoric autonom. (…) prin urmare…, scrie președintele Academiei Române, în ediția dedicată Unirii celei Mari: ”pledoaria mea pentru tipul de cercetare istorică critică se raportează permanent la noțiunea de adevăr istoric, cu scopul conservării disciplinei/științei numite istorie, a statutului său autonom, de sine stătător. Sugestiile și pledoariile de abandonare a căutării adevărului (parțial și relativ, cum ne este nouă accesibil), sunt ademenitoare, dar ele dislocă, pulverizează și desființează disciplina istorică.”Năsudenii pe podul de la Arcole?Un manuscris care aduce probe privind prezența năsăudenilor pe podul de la Arcole, descoperit în depozitul încă neexplorat suficient al arhivelor bistrițene, a făcut dreptate grănicerilor năsăudeni și memoriei lor. Astfel, potrivit volumului Ispititoarea Transilvanie… al istoricilor Bolovan, pag. 82, în manuscrisul lui Karl Klein, înrolat voluntar în 1848 în Regimentul II de Graniță Năsăud, acesta povestește în scris istoria pe scurt a respectivei unități militare, încă de la înființarea sa și până în anul 1866. În paginile respectivului manuscris au fost descoperite de istorici mențiuni importante ”privind participarea grănicerilor români năsăudeni în lupta de la celebrul pod din Arcole, împotriva lui Napoleon Bonaparte. Astfel trebuie să corectăm aici unele aprecieri care s-au făcut de-a lungul timpului în istoriografia graniței militare austriece, care vorbeau numai de participarea grănicerilor români bănățeni ori altele care negau participarea la bătălia de la podul Arcole a grănicerilor români năsăudeni din batalionul II transilvănean românesc combinat (…). În sprijinul afirmării prezenței grănicerilor năsăude..