Mesagerul.ro

Cum a fost pierdut și recuperat de la statul maghiar Castelul Wesselenyi, supranumit mândria Transilvaniei

Cum a fost pierdut și recuperat de la statul maghiar Castelul Wesselenyi, supranumit mândria Transilvaniei

De zeci de ani de zile, Ansamblul Castelul Wesselenyi din Jibou se află în paragină. Proprietarul, IANICICĂU ANDREI l-a scos la vânzare în urmă cu mai mult timp. În 2021, prețul estimativ era stabilit la 900.000 euro, iar o firmă de apartament din Cluj Napoca, SC Micro Vision Consul a achitat 800.000 de euro. În ziua în care a fost semnat contractul societatea clujeană a revândut proprietatea către societatea Manevi care aparține statului maghiar.Însă, CJ Sălaj a contestat licitația și a câștigat în prima instanță anulând astfel tranzacția.Gazeta de Cluj vă prezintă amănunte care nu au mai fost publicate din cadrul acestei afaceri.În cadrul procesului care s-a judecat la Tribunalul Sălaj, reprezentanții administrației județene au cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare, rectificarea notărilor din CF și să se constate că administrația sălăjeană își exercită dreptul preempțiune cu privire la cumpărarea castelului.În 2020, Ansamblul Castelului Wesselenyi a fost scos la vânzare la un preț estimativ de 900.000 lei, iar în ianuarie 2021 IANICICĂU ANDREI, proprietarul castelului a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu firma MICRO VISION CONSULT. Atunci, firma de apartament din Cluj Napoca a plătit un avans de 40.000 euro.La mijlocul lunii martie 2021, CJ Sălaj a fost anunțat, pe de o parte că a avut loc vânzarea castelului, iar pe de alta, Ministerul Culturii a transferat dreptul de preempțiune către CJ Sălaj. Iar la începutul lunii aprilie 2021, reprezentanții instituției au transmis că doresc să își exercite acest drept și că doresc să înceapă procedurile de negociere.Însă, proprietarul castelului nu a mai așteptat. La mijlocul lunii aprilie, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu SRL-ul clujean MICRO VISION CONSULT, iar prețul a fost de 800.000 de euro. La sfârșitul lunii aprilie 2021, în aceeași zi, pe de o parte, noul proprietar își nota dreptul în cartea funciară și, pe de altă parte, CJ Sălaj vota hotărârea prin care se constituia o comisie de negociere pentru cumpărarea castelului. În replică, reprezentanții firmei clujene spun că autoritatea județeană a întârziat cu peste 15 zile, termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului de a cumpăra castelul.”Adresa emisă de către preşedintele Consiliului judeţean Sălaj la data de 15.04.2021, dată la care termenul de decădere de 15 zile stabilit de lege în sarcina Consiliului judeţean Sălaj era expirat de mult, expediată la data de 19.04.2021, comunică proprietarului iniţial al imobilului în discuţie că „în următoarea şedinţă ordinară a consiliului judeţean care va fi convocată de preşedintele consiliului judeţean până la finalul lunii aprilie, va fi pus în discuţie şi proiectul de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune în cazul vânzării imobilului menţionat mai sus”. Practic, prin această adresă se confirmă fără echivoc neexercitarea în termenul de decădere stabilit de lege a dreptului de preempţiune a Consiliului judeţean Sălaj. Singurul document care avea valoare juridică în sensul exercitării sau neexercitării dreptului de preempţiune a autorităţii publice – Consiliul judeţean Sălaj ar fi fost o hotărâre de consiliu judeţean adoptată cu majoritatea calificată cerută de lege”.În opinia companiei Manevi, singurul răspunzător pentru această situație este Ianicicău, proprietarul castelului.”Cheltuileile avansate de MANEVI sunt strict legate de realizarea contractului de vânzare cumpărare şi constau în taxe notariale, comisioane şi evaluări ale imobilului. Acestea trebuie să cadă în sarcina domnului Ianicicău, singurul în culpă pentru eventuala anulare a contractelor”, arată punctul de vedere al reprezentanților Manevi.Cum cumpără statul maghiar clădiri de patrimoniu în RomâniaCele mai multe clădiri de patrimoniu din România au fost cumpărate de Ungaria prin firma maghiară Manevi Zártkörű Részvénytársaság.Dar, în luna aprilie a anului trecut, compania un..

copyright © 2024 mesagerul.ro