Mesagerul.ro

Epopeea sporurilor Covid! Unii au fost neglijați, iar alții merg lunar cu 30% în plus la salariu, deși n-au nicio treabă cu cei infectați

Epopeea sporurilor Covid! Unii au fost neglijați, iar alții merg lunar cu 30% în plus la salariu, deși n-au nicio treabă cu cei infectați

Pandemia de Covid pare să le aducă venituri mai mari unor categorii de bugetari. Dacă unii chiar se expun unor riscuri crescute de infectare, alții n-au nicio treabă cu bolnavii de Covid și cu toate acestea încasează 30% în plus din leafă lună de lună. Este cazul angajaților Instituțiilor Prefectului, unde, în unele cazuri, până și femeia de serviciu a ajuns să încaseze spor de Covid.Fiecare trage la oala lui. După principiul acesta pare să funcționeze acordarea de sporuri Covid, care au adus venituri frumușele, în plus, lunar, unor categorii de bugetari.Primii care au luat spor de Covid au fost medicii, care au primit pe parcursul stării de urgență un „premiu” de 500 de euro. A fost inclus aici și personalul medical care lucrează pe ambulanțe, dar și dentiștii și personalul din cabinetele medicilor de familie.Odată ce a expirat starea de urgență,pe parcursul stării de alertă s-au menținut sporuri doar pentru cei care îngrijesc direct bolnavii de Covid, cei din secțiile special organizate pentru cei infectați cu acest virus. S-a aprobat și spor pentru medicii de familie, cărora li s-au pasat cazurile ușoare, tratate la domiciliuAu fost uitați însă restul medicilor care deși lucrează în zone non-Covid sunt expuși de multe ori riscului de infectare, cum sunt cei de la Unitatea de Primiri Urgențe, de exemplu. Cei din secțiile speciale de Covid au primit un spor de 55% din salariu, spor mărit în toamna anului trecut cu până la 85%.Sporul pentru profesori, neconstituționalȘi profesorii au intrat în discuția cu sporul de risc pentru Covid. Proiectul prevedea acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum și personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, în cuantum 2000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe perioada stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii SARS-CoV-2.Actul a fost adoptat de Camera Deputaților în 13 octombrie, însă a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională a României, la sesizarea Guvernului. CCR a ajuns la concluzia că proiectul respectiv încalcă egalitatea în drepturi: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.Culmea, au fost luați în calcul pentru sporurile Covid inclusiv polițiștii locali, care ar trebui să primească un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei pe lună, pe perioada stării de alertă. Proiectul a fost înregistrat la final de octombrie la Senat. Ca o ironie a sorții, deși au fost luați în calcul polițiștii locali pentru sporuri Covid, cei din Poliția Română sau jandarmii care au primit și ei atribuții de verificare a celor carantinați nu au fost luați în calcul pentru astfel de sporuri, deși sunt la fel de expuși ca și cei locali „preluați” temporar de Poliția Română, până la expirarea stării de alertă.Luna august, bogată în sporuri…Luna august a fost bogată pentru unele categorii de bugetari, care s-au pricopsit cu sporuri de risc Covid. Au fost incluși angajații DSP-urilor, care beneficiază de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite.Comitetul director din cadrul direcțiilor de sănătate publică beneficiază de un spor pentru condiții epidemiologi..

copyright © 2024 mesagerul.ro