Cele trei puncte, amplasate, prin grija Serviciului de Protecție Civilă și Voluntariat, funcționează în intervalul orar 12.00 – 18.00 în următoarele locații:Județul Bistrița-Năsăud este în aceste zile sub cod galben de caniculă și disconfort termic.a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;b) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;d) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);e) Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;f) Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;g) Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;h) Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;i) Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;j) Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;k) O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;l) Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).m) Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;n) Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate;o) Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:– Inchideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/ sau draperiile;– Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.– Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.– Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale.– Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.2. Recomandări pentru prevenirea apariției de îmbolnăviri în rândul copiilor:2.1 Pentru sugari si copiii micia) realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă și curenți de aer.b) sistemul de alimentație avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă;c) se va realiza hidratarea corespunzatoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicita;d) copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuțe din materiale textile vegetale comode;e) nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi și obligatoriu cu căciuliță pe cap;f) copiii vor primi apă plată sau apa cu proprietăți organoleptice corespunzatoare, ceai foarte slab indulcit, fructele proaspete și foarte bine spalate;g) mamele care alăpteaza trebuie sa se hidrateze corespunzator cu apă plată sau apă cu proprietați organoleptice corespunzatoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanți. Se va evita în același timp consumul de cafea sau alcool și vor avea grijă să mențină o igiena riguroasa a sânului și evident igiena generala;h) la cel mai mic semn de suferință al copilului sau mamei, aceștia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutica;i) atenție deosebită se va acorda condițiilor de igienă, atât pentru copil, cât și pentru ma..