”Pe drumurile naționale și județene se circulă în condiții de iarnă și nu au fost raportate blocaje sau restricții de circulație. Conform declarațiilor reprezentanților de la Secția de Drumuri Naționale, utilajele sunt angrenate încontinuu pentru menținerea drumurilor curate. De asemenea, bazele de deszăpezire sunt suplimentate cu materiale antiderapante pentru a asigura stocul pe termen lung. Polițiștii de la Serviciul Rutier din tot județul monitorizează circulația și acționează la nevoie. Toți participanții la trafic sunt rugați să respecte recomandările autorităților pentru această perioadă”, se arată într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului.Totodată, sursa citată completează că problemele din trafic pot fi semnalate la următoarele numere de telefon:Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană înaltă, valabilă în intervalul 13 ianuarie, ora 10:00 – 15 ianuarie, ora 10:00. ”În intervalul menționat, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității”, precizează ANM.
bistrita - Stiri recente
Dosarul de plagiat al fostului șef DNA, Laura Kovesi, s-a ”evaporat” din instanțele clujene
Bistrita - Sambata, 16 Ianuarie 2021
Scandal de proporții la revista Transylvanian Review. Lucian Kovacs: “De aici pornesc antipatriotismul și calomnia mea”
Bistrita - Sambata, 16 Ianuarie 2021
Firma unor foști angajați de-a lui Tibi Urdăreanu s-a asociat cu romarm și a câștigat în câteva luni contracte de 50 milioane lei
Bistrita - Sambata, 16 Ianuarie 2021
TeraPlast, vinde o divizie către o companie irlandeză anchetată într-un proces cu moartea a 74 de persoane
Bistrita - Sambata, 16 Ianuarie 2021
Cine a fost Preasfințitul Florentin Chihălmeanu
Bistrita - Sambata, 16 Ianuarie 2021
DE INTERES
Concurs privind ocuparea unui loc de padurara pe raza Districtului Livezile, perioada determinata
Bistrita - Miercuri, 13 Ianuarie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII 31.12.2020
Bistrita - Joi, 31 Decembrie 2020
Top sisteme pentru pariurile sportive
Bistrita - Luni, 07 Decembrie 2020
Lansăm campania națională de prevenire a traficului de persoane
Bistrita - Sambata, 28 Noiembrie 2020
Distilate de la Tuica Scorilo
Bistrita - Vineri, 30 Octombrie 2020