Mesagerul.ro

România nu va intra în Schengen

România nu va intra în Schengen

Aderarea României la Spațiul Schengen este în impas, deși mai sunt 4 zile până la „următoarea șansă”, spune europarlamentarul Nicu Ștefănuță. Acesta atrage atenția că Austria și-a exprimat „Nu-ul”, iar Olanda a spus că are nevoie de o decizie parlamentară.„În timp ce ați sărbătorit Ziua Națională, la Bruxelles a avut loc ceea ce în limbaj diplomatic se numește „un non event”. Adică statele membre reunite la nivel de ambasador au indicat că nu au o linie unitară privind Schengen și aderarea noastră. Mai exact, Austria a exprimat NU-ul, iar Olanda a spus că are nevoie de o decizie parlamentară. Este modul lui Rutte de a spune, ca Pilat din Pont: . Croația este OK, ei sunt ca și trecuți în Schengen. La noi și la bulgari încă nu e clar, deși decuplarea unei țări de alta este posibilă”, spune europarlamentarul român Nicu Ștefănuță (Renew).Acesta spune că în calitate de fost diplomat și actual europarlamentar se întreabă cum este posibil să nu se știe atât de târziu de opoziția Austriei fără să se fi făcut nimic.„Şi dacă ştim de ea, cum credem că o convingem? Cu scrisori şi cântecele? Aceste două țări fac parte din grupul Frugalilor, nu vor să audă cântecele şi chestiuțe siropoase de unitate – pur şi simplu nu-i interesează. Nu îi interesează nici că a fost Ziua noastră Națională – politica e business şi aspectele acestea sentimentale nu contează, decât dacă sunt complementare pachetului negociat. Dacă știm ceea ce știm despre Austria, de ce nu facem mai mult? Croații au avut săptămâna trecută o vizită la Krk organizată cu Markus Soeder, prim ministrul Bavariei şi cancelarul austriac Nehammer. Guess what? Croații au terminal de LNG..

copyright © 2024 mesagerul.ro