Mesagerul.ro

Supercom urmează trendul scumpirilor și anunță majorări de preț la gunoi din mai

Supercom urmează trendul scumpirilor și anunță majorări de preț la gunoi din mai

Operatorul Supercom, responsabil de colectarea și transportul deșeurilor din orașe și sate la groapa ecologică de la Tărpiu vrea să majoreze prețurile. Pentru ca acest lucru să se transforme în realitate, Supercom are nevoie de aprobarea tuturor membrilor ADI Deșeuri.Asta înseamnă că până în mai, primăriile trebuie să discute în Consiliile Locale această propunere și să delege o persoană care să voteze pentru sau împotriva acestei scumpiri. Cum supercom vrea să majoreze prețurile doar de la începutul lunii mai, primăriile încă nu s-au grăbit să pună proiectele pe ordinea de zi a ședințelor.Cum arată documentul ce va ajunge pe masa consilierilor locali? Acesta prezintă tariful practicat și mărit per tonă, nu pe persoană fizică. Consilierii Locali nu știu astfel cu cât va ajunge să coste mai mult gunoiul în rural sau urban, pe persoană.Crește prețul preluării tuturor gunoaielor, mai puțin a celor reciclabilePotrivit documentului, în momentul de față, consumatorii casnici din urban plătesc pentru colectare separată și transportul deșeurilor reziduale/menajere 290 de lei cu TVA pe tonă. Supercom vrea ca prețul practicat pe tonă să crească la 355 de lei cu tot cu TVA.În cazul deșeurilor reciclabile, în urban se plătește 1165 de lei pe tonă cu tot cu TVA și se propune scăderea la 942 de lei, încercându-se astfel să se încurajeze populația să colecteze selectiv deșeurile.În cazul zonei rurale, mometan pentru deșeurile menajere se percepe un tarif de 300 de lei pe tonă, iar propunerea Supercom este ca acesta să crească la 358 de lei pe tonă. Deșeurile reciclabile vor fi mai ieftine și în rural: propunându-se scăderea de la 1186 de lei pe tonă la 932 de lei pe tonă. Vor plăti mai mult la gunoi și firmele, de la 233 de lei pe tonă, la 446 de lei.Deșeurile rezultate din construcții și desființări vor fi și ele mai scumpe, prețul crescând de la 222 de lei pe tonă, la 297 de lei. Firmele care vor să li se preia astfel de deșeuri plătesc în prezent 174 de lei și vor plăti 255 de lei. Deșeurile voluminoase costă acum 440 de lei tona, iar după majorări vor fi transportate pentru 480 de lei/tona. Firmele plătesc acum 153 de lei și vor plăti după majorări 224 de lei.Pentru preluarea deșeurilor vegetale se plătește acum 6 lei pe sac, iar în urma majorărilor se va plăti 7,18 lei pe sac. Autoritățile locale sunt nevoite să plătească pentru deșeurile abandonate identificate pe terenurile lor sau în spațiile publice. Dacă până acum plăteau 182 de lei pe metru cub cu tot cu TVA, vor plăti 267 de lei cu tot cu TVA.Cristian Niculae a explicat pentru o publicație locală că aceste scumpiri se vor simți în buzunarul bistrițenilor, însă nu foarte tare. Acesta a vehiculat un preț de 1 leu sau 1,5 lei pe lună/per persoană în plus la gunoi. Nu pare mare lucru la prima vedere, dar dacă luăm în calcul o familie cu 4 membri și o perioadă de 12 luni rezultă un cost anual de peste 70 de lei în plus față de cât se plătește în prezent.Supercom justifică scumpirile cu colectatul poartă în poartă și creșterea costurilorÎn proiectul care este în dezbatere publică pe site-ul Consiliului Județean, Supercom explică și de ce cere aceste scumpiri. Potrivit operatorului, 3 chestiuni l-au determinat să ceară scumpirile:-introducerea colectării separate, în sistem „poartă în poartă” pentru fracțiile de h..

copyright © 2024 mesagerul.ro