BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Trei bărbați, cercetați de DIICOT, într-un dosar de trafic de persoane și nerespectarea regimului armelor și munițiilor! Unul riscă să ajungă după gratii

Trei bărbați, cercetați de DIICOT, într-un dosar de trafic de persoane și nerespectarea regimului armelor și munițiilor! Unul riscă să ajungă după gratii

În cauză s-a reținut faptul că, în luna februarie 2023, unul dintre inculpați a recrutat, prin metoda loverboy, o persoană vătămată, pe care, prin constrângere, a exploatat-o, obținând sume de bani din practicarea prostituției de către aceasta, pe raza municipiului Bistrița.De asemenea, s-a reținut că, doi dintre inculpați au deținut, fără drept, arme letale pe care le-au folosit la acțiuni de braconaj cinegetic.Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție, în localitățile Oarzina, Spermezeu, Suplai, Bața și Dej, fiind identificate și ridicate 6 arme letale de vânătoare, aflate în circuitul legal, cu privire la care există indicii că au fost utilizate la acțiuni de braconaj și că au fost încredințate unor persoane neautorizate să le folosească, 7 cartușe pentru armă letală cu țeava lisă, confecționate artizanal, un cartuș pentru armă letală cu glonț deținut ilegal, 6 trofee de vânat (cervide și mistreț), 5 telefoane mob..

copyright © 2024 mesagerul.ro