
La data de 22 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au depistat pe un bărbat, de 45 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea infracţiunii de viol şi corupere sexuală a minorilor. Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, acesta ar fi întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale orale cu un minor. Brăileanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila care a luat faţă de acesta măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. „În cursul acestei zile instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus faţă de bărbat măsură arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. El a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila”, a transmis Poliţia Brăila, conform Adevărul.