Mesagerul.ro

Boc îi învață pe bucureșteni cum să rezolve cazul grevei di

Primarul Clujului a venit cu o reacție dură după negocierile eșuate între sindicaliștii Societății de Transport București și conducerea companiei. Edilul municipiului a declarat la un post TV național că „este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva…

Boc îi învață pe bucureșteni cum să rezolve cazul grevei din transportul public: „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință”

Primarul Clujului a venit cu o reacție dură după negocierile eșuate între sindicaliștii Societății de Transport București și conducerea companiei. Edilul municipiului a declarat la un post TV național că „este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic”. Reamintim că autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu au circulat deloc timp de cinci zile, după ce șoferii STB au intrat în grevă. Șoferii au cerut salarii mărite, condiții mai bune de muncă și demisia directorului general. Angajații STB au refuzat ulterior să revină pe traseu, în ciuda deciziei Tribunalului de suspendare a grevei. Greva angajaților STB s-a încheiat azi dimineață, în data de 25 ianuarie. Emil Boc a vorbit luni seara, 24 ianuarie, în direct la Digi 24 despre problema grevei din transportul public bucureștean. „În primul rând eu sunt consternat de faptul că într-o țară a Uniunii Europene, deciziile justiției nu se aplică. Este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic”, a explicat primarul. Întrebat de jurnalist, ce ar fi făcut dacă dacă ar fi constatat că sindicaliștii nu vor să muncească, deși greva a fost suspendată de instanță, Emil Boc a oferit un răspuns tranșant.„Aș fi pus în executare silită această decizie a instanței de judecată, căutând mijloace alternative. În primul rând, i-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință judecătorească, cu dosarele penale aferente, și aș fi găsit mijloace alternative ca să fac serviciul funcțional. Nu am detaliile la îndemână, dar pe acest principiu aș fi acționat. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor”, a declarat Emil Boc, pentru Digi 24. 

copyright © 2022 mesagerul.ro