O fată de 13 ani din comuna Apahida a fost găsită marți, 10 decembrie 2025, de polițiști, după ce în seara precedentă plecase împreună cu un adolescent de 17 ani, în circumstanțe considerate a prezenta un risc de lipsire de libertate.Dispariția a fost semnalată prin apel la 112 în jurul orei 21:50, moment în care polițiștii au demarat imediat acțiuni complexe pentru localizarea celor doi minori. La căutări au participat polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, Serviciului de Investigații Criminale, precum și din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, sprijiniți de efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca. Operațiunile au fost coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat mai multe imobile nelocuite, anexe, terenuri virane și alte locații în care minorii ar fi putut fi găsiți. De asemenea, au fost efectuate verificări la domiciliile minorilor și la loc..