Bărbatul din județul Cluj care și-a pierdut viața miercuri într-un accident cumplit pe DN1 era agent principal de poliție penitenciară la Penitenciarul Gherla. Avea 36 de ani, soție și un copil.Identitatea motociclistului mort miercuri, 5 august, pe DN1, în zona Popasului Avrigului, a fost făcută publică chiar de instituția unde lucra. Este vorba despre agentul principal de poliție penitenciară Pitura-Iuhos Casian Vasile, angajat al Penitenciarului Gherla.
Vestea a fost transmisă de conducerea penitenciarului, într-un mesaj în care colegii vorbesc despre un om pe care îl vor păstra în amintire.„Astăzi, inimile noastre sunt copleșite de tristețe. Ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe pentru pierderea tragică a colegului nostru, agent principal de poliție penitenciară Pitura-Iuhos Casian Vasile, la vârsta de doar 36 de ani”, se arată în mesajul transmis de Penitenciarul Gherla.Colegii au avut un gând și pentru familia rămasă în urmă. „În aceste momente de durere, gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, în special către soția și copilul acestora. Plecarea lui atât de bruscă, în urma tragicului accident de motocicletă, ne-a lăsat fără cuvinte și cu inimile îndurerate”, au mai transmis reprezentanții penitenciarului.Mesajul se încheie cu o promisiune: „Ne vom aminti de el cu respect și recunoștință. Nu exi..