BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Clujul în alb și negru! Suporterii Universității transmit un mesaj puternic înaintea partidei cu CFR Cluj: „ În Cluj este numai Universitatea”

Clujul în alb și negru! Suporterii Universității transmit un mesaj puternic înaintea partidei cu CFR Cluj: „ În Cluj este numai Universitatea”

Peluza „Șepcile Roșii” a transmis un mesaj de mobilizare înaintea partidei dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, programată sâmbătă, 7 februarie 2026, de la ora 20:00.Într-o postare adresată suporterilor, reprezentanții galeriei au subliniat dimensiunea simbolică pe care clubul o are pentru comunitate, evocând ideea de identitate, solidaritate și atașament față de valorile considerate definitorii pentru „U”. Mesajul face referire la continuitatea tradiției și la legătura emoțională dintre echipă și susținători, prezentată drept o moștenire păstrată în timp. „"U" este simbolul libertății, Simbolul Unor Inimi Românești! Într-o lume cenușie, măcinată de război, Universitatea nu a făcut compromisuri! Universitatea a fost culoarea și speranța care au îmbrăcat demnitatea și dragostea de România. Tot ce a rămas moștenire, a rămas așa, aici în Cluj. Fie vreme bună, chiar dacă-i vre..