Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, în eveniment au fost implicate două autoturisme, ambele suferind avarii în urma impactului.La locul accidentului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.
Tuturor persoanelor implicate în accident li s-au asigurat primul ajutor de către echipajele medicale dar aceștia au refuzat transportul la spital, nefiind necesare îngrijiri suplimentar..