Spre deosebire de anul trecut, măsurile de protecție anti-COVID-19 vor fi mult mai relaxate la pelerinajul ce va avea loc în 15 august la Mănăstirea Nicula, conform subprefectului Irina Munteanu.Subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu, a explicat pentru Știri de Cluj care vor fi măsurile luate pentru o bună desfășurarea a slujbelor din cadrul pelerinajului care va avea loc la Mănăstirea Nicula, în 15 august, organizat cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Aceste măsuri au fost discutate marți, în cadrul unei ședințe la care au participat atât reprezentanți ai bisercii ortodoxe, cât și catolice și primarul comunei Fizeșu Gherlii, Vasile Lup.Astfel, aceasta a precizat că, spre deosebire de anul trecut, când pelerinajul s-a desfășurat în plină pandemie, anul acesta măsurile vor fi mai relaxate. În primul rând, nu va mai exista un număr maxim de participanți și se elimină condiționarea participării pelerinilor care nu sunt din județul Cluj. Așadar, oamenii din alte județe vor putea participa la pelerinajul Adormirii Maicii Domnului.În al doilea rând, atât purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, cât și distanțarea fizică de 1,5 m, vor rămâne în vigoare. Toate obiectele vor fi dezinfectate și pelerinii vor avea acces la puncte de dezinfectare a mâinilor, conform ordinului comun la Ministerului Sănătății și al Ministerului Culturii.În pri..