Începând cu anul școlar 2026–2027, învățământul profesional și tehnic va fi reorganizat în cadrul liceelor tehnologice din județul Cluj, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Decizia are ca scop adaptarea formării profesionale la nevoile reale ale pieței muncii și implicarea directă a operatorilor economici în pregătirea practică a elevilor.Potrivit Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 6638/31.10.2025, învățământul liceal tehnologic va avea o durată de patru ani, iar elevii vor putea obține:
Certificat de calificare profesională nivel 3, după 3 ani;Certificat de calificare profesională nivel 4 și diploma de bacalaureat, după 4 ani.Forma duală a învățământului liceal tehnologic, reglementată prin O.M.E.C. nr. 6700/17.11.2025, se va desfășura prin contracte de parteneriat între unitățile școlare, operatorii economici și unitățile administrativ-teritoriale. Operatorii economici vor asigura pregătirea practică a elevilor și pot ..