Mesagerul.ro

Iohannis respinge impunerea de restricții pentru persoanele nevaccinate: Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări

Iohannis respinge impunerea de restricții pentru persoanele nevaccinate: Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări

Președintele Klaus Iohannis a respins miercuri impunerea de măsuri discriminatorii pentru persoanele nevaccinate. El a spus că pandemia poate fi depășită prin vaccinare, nu prin discriminare.„Noi suntem în al doilea an de pandemie. Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem învinge pandemia prin discriminare, ci prin vaccinare. Vaccinul e disponibil la liber și oamenii trebuie să înțeleagă că am ajuns aici, cu puține cazuri, și datorită vaccinării. Altfel e evident că vom avea valul 4, cum a apărut deja în vestul Europei. Valul patru este valul care întinde între cei nevaccinați. Știu că și persoane vaccinate au fost depistate pozitiv, dar nu fac boala cu simptome grele. Vaccinarea inhibă dezvoltarea bolii”, a spus Iohannis la Comana.Întrebat dacă susține obligativitatea vaccinării pentru categorii vulnerabile, pentru profesori și medici, Iohannis a spus că „e o discuție care va fi tot mai intensă. Cred că e inacceptabil ca personalul medical să nu fie vaccinat, pentru că oamenii se duc cu încredere la spital. La noi, mare parte din si..

copyright © 2024 mesagerul.ro