BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Jocurile de noroc ilegale, o afacere de milioane condusă de rețele criminale. Organizatorii licențiați: „Suntem în al doisprezecelea ceas"

Jocurile de noroc ilegale, o afacere de milioane condusă de rețele criminale. Organizatorii licențiați: „Suntem în al doisprezecelea ceas

Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND) trage un semnal de alarmă: piața ilicită a jocurilor de noroc online se extinde fără oprire, iar autoritățile întârzie să acționeze. Organizația cere adoptarea urgentă a unei strategii naționale coordonate, avertizând că fiecare zi de pasivitate înseamnă un avantaj câștigat de rețelele criminale din spatele platformelor ilegale, potrivit agerpres.„Autoritățile trebuie să acționeze acum, nu în interesul industriei, ci în interesul societății. Fiecare zi în care autoritățile amână măsurile decisive este o zi câștigată de piața ilicită", a declarat Odeta Nestor, președinta AOJND. Potrivit acesteia, fenomenul depășește sfera concurenței neloiale. În spatele platformelor ilegale se ascund, de cele mai multe ori, rețele de criminalitate organizată, iar accesibilitatea unui site nelicențiat nu face decât să-l facă mai periculos.Pe un site nelicențiat, jucătorii nu au niciun fel de protecție. Platformele ilegale pot manipula rezultatele jocurilor, pot refuza plata câștigurilor și nu pot fi trase la răspundere juridică. La fel de grav este și riscul legat de securitatea datelor personale: furtul de identitate și tranzacțiile neautorizate sunt scenarii reale, fără nicio cale de remediere...