BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Ministrul Educației, Daniel David, mesaj tăios pentru România: „Așa cum arată educația, așa va arăta și viitorul țării”

Ministrul Educației, Daniel David, mesaj tăios pentru România: „Așa cum arată educația, așa va arăta și viitorul țării”

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că dacă fiecare dintre noi va reuși să schimbe educația, folosind acel potențial bun de inteligență și creativitate, atunci și țara noastră va arăta bine.“Eu nu spun că lucrurile se schimbă uşor…am spus că mă gândesc cum prindem aceste proceduri de management pentru violenţă, bullying, etc,  ca anexe la regulamentul şcolii astfel încât să fiu sigur că eşti forţat să te uiţi, să te gândeşti care sunt paşii când ai de-a face cu bullying, de exemplu”, a explicat Daniel David.Totodată, fostul rector de la UBB Cluj a transmis un mesaj tăios, precizând că viitorul României arată cum va ar..

copyright © 2025 mesagerul.ro