BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Peste 1000 de primării din România protestează împotriva măsurilor lui Ilie Bolojan. Prima Primărie din Cluj care își închide porțile pentru două ore

Peste 1000 de primării din România protestează împotriva măsurilor lui Ilie Bolojan. Prima Primărie din Cluj care își închide porțile pentru două ore

Primăria comunei Jucu anunță că se solidarizează cu acțiunile de protest organizate la nivel național de Sindicatul Național SCOR (Sindicatul Salariaților Comunelor și Orașelor din România). În acest context, marți, 10 februarie 2026, instituția nu va avea program cu publicul în intervalul orar 10:00 – 12:00, perioadă în care va avea loc o grevă de avertisment.Acțiunea face parte dintr-un protest amplu desfășurat în peste 1.300 de primării din întreaga țară, ca reacție la măsurile de reformă propuse de Guvern în administrația publică locală și centrală. Potrivit reprezentanților SCOR, decizia de declanșare a grevei a fost luată în urma unui vot intern aproape unanim, iar sindicaliștii se așteaptă ca și alte primării, inclusiv neafiliate, să se alăture demersului de solidaritate.Protestul are loc în același timp cu o dezbatere importantă organizată la Palatul Parlamentului de către Asociația Comunelor din România, eveniment la care participă și premierul Ilie Bolojan. Tema discuțiilor vizează reforma administrativ-teritorială, reducerea cheltuielilor publice și impactul acestor măsuri asupra comunelor din România.Nemulțumirile angajaților din administrația locală sunt legate în principal de modul în care reforma ar putea afecta structura instituțiilor, numărul de posturi și capacitatea autorităților locale de a funcț..