Pompierii români continuă misiunile internaționale din Franța și Grecia, unde participă la intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație și fond forestier, dar și la activități de pregătire și schimb de experiență alături de echipe din alte state europene.În Republica Franceză, modulul românesc a intervenit, împreună cu pompieri francezi și sârbi, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în zona locuită Montfort. Totodată, echipajele au asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție și a unui elicopter implicat în operațiunile de stingere.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au subliniat că această colaborare demonstrează eficiența Mecanismului European de Protecție Civilă și importanța cooperării între state în gestionarea incendiilor de amploare.În paralel, în Republica Elenă, pompieri..