Votul care a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan a generat tensiuni și la Cluj-Napoca. La scurt timp după adoptarea moțiunii de cenzură în Parlament, sediul filialei AUR Cluj a fost vandalizat, iar unul dintre geamurile clădirii a fost spart. Reprezentanții partidului susțin că incidentul reprezintă „un act de intimidare politică” și condamnă ferm violențele.Potrivit imaginilor surprinse la fața locului, geamul sediului a fost distrus, iar în zonă au intervenit polițiști criminaliști pentru efectuarea cercetărilor. Incidentul s-ar fi produs la puțin timp după votarea moțiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan și a aruncat scena politică într-o nouă perioadă de instabilitate.„Filiala AUR Cluj condamnă ferm actele de vandalism petrecute asupra sediului nostru după votarea moțiunii. Considerăm inadmisibil ca într-un stat democratic anumite persoane să înțeleagă exprimarea opiniilor politice prin distrugere, intimidare și violență”, au transmis reprezentanții organizației.Aceștia spun că spargerea geamurilor unui sediu politic nu poate fi considerată o formă legitimă de protest și avertizează că asemenea acțiuni nu fac decât să alimentez..