BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Ana Bogdan a pierdut la Winners Open, în fața Aleksandrei Krunic

Ana Bogdan a pierdut la Winners Open, în fața Aleksandrei Krunic

Aleksandra Krunic, Intrată pe tabloul principal de la Cluj după două victorii din calificări, a învins-o pe Ana Bogdan, favorita 3 a turneului, în meciul jucat miercuri, 4 august.Meciul s-a terminat cu scorul 6-3, 6-3 iar jucătoarea din Serbia se califică în sferturile de finală de la Winners Open. După eliminarea franțuzoaicei Alize Cornet (favorită 1) și a Martinei Trevisan (4), Ana Bogdan se vede și ea învinsă, iar visul ei de a câștiga un prim titlu WTA se amână deocamdată. E o înfrângere venită în fața unei adversare inspirate, într-o zi în care nu multe s-au legat pentru Ana.Aleksandra Krunic este în prezent clasată în afara topului 250 mondial, dar acest loc nu reflectă valoarea sau potențialul ei ca jucătoare. Câteva dovezi în acest sens sunt atât rezultatele obținute de ea de-a lungul anilor în circuitul WTA și victoriile asupra multor jucătoare din Top 10, cât și evoluția de astăzi.În iunie 2018, Krunic a fost foarte aproape de a intra printre primele 30 de jucătoare ale lumii, în 2014 ajungea în optimi la US Open, iar în ultimii ani a învins jucătoare precum Petra Kvitova, Johanna Konta, Garbine Muguruza sau Elina Svitolina.Or astă..

copyright © 2024 mesagerul.ro