Mesagerul.ro

21 noiembrie – Ziua mondială a salutului

21 noiembrie – Ziua mondială a salutului

Hello in many different languages. Final Touch.Ziua mondială a salutului, marcată în fiecare an la 21 noiembrie, este un prilej ca omenirea să-şi exprime preocuparea pentru pacea mondială. Formă elementară de interacţiune umană, salutul este un pas important spre realizarea înţelegerii între oamenii de rase, naţionalităţi sau religii diferite. Această zi, iniţiată în anul 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, şi susţinută de personalităţi publice, lideri religioşi, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace, a fost sărbătorită pentru prima dată în contextul conflictului, din octombrie 1973, dintre Egipt şi Israel, ca o formă de protest nonviolent la adresa războiului, potrivit www.worldhelloday.org.Primele atestări ale salutului fac referire la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând îşi acopereau ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar. În vremea romanilor, salutul “Ave Cezar!” era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, întrucât braţul neînarmat simboliza pacea şi prietenia.Dacă în vremea cavalerilor, domniţele erau salutate cu reverenţe adânci şi sărutul mâinii înmănuşate, în vremurile noastre, strânsul mâinii era obiceiul practicat cel mai des când doi oameni se întâlneau, chiar şi între femei. În prezent, în contextul pandemiei de COVID -19, acest gest este înlocuit cu alte tipuri de salut care nu presupun contact fizic, de exemplu, prin expresii faciale, gesturi de ridicare a şepcii, de a face cu mâna, sau cel de a duce palma în direcţia inimii, un gest practicat mai ales de cei din ţările islamice.În lume, forma de salut a fost influenţată de varietatea de culturi, având diferite semnificaţii. De exemplu, dacă japonezii se înclinau, iar britanicii spuneu doar “bună ziua” şi îşi dădeau mâna, în Tibet, foarte politicos era să scoţi limba atunci când întâlneai pe cineva pentru prima dată. Dacă, în Franţa, pe lângă strânsul mâinii, oamenii se sărutau pe ambii obraji, în Botswana îşi ati..

copyright © 2024 mesagerul.ro