Mesagerul.ro

Sfântu Gheorghe trece în „Scenariul galben”

Sfântu Gheorghe trece în „Scenariul galben”

Unitățile de învățământ din orașul Sfântu Gheorghe vor trece de luni, 21 septembrie, în „Scenariul galben”, ceea ce înseamnă că preșcolarii și elevii din învățământul primar, cei din clasele a VIII-a și a XII-a, vor participa la activitățile instructiv – educative, zilnic, față în față, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar elevii din celelalte clase de gimnaziu și liceu vor participa la cursuri, prin rotație.Potrivit primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, decizia privind alegerea copiilor care vor participa fizic la cursuri și alegerea copiilor care vor rămâne acasă aparține unităților de învățământ.„ (…) Din informațiile pe care eu, în acest moment le am, și le am deja oficiale (…), începând de luni va trebui să trecem pe scenariul galben, în municipiul Sfântu Gheorghe, ceea ce înseamnă că în grădinițe și în învățământul primar, dar și clasele a VIII-a și a XII-a vor merge în continuare la cursuri, iar cei din clasele V-VI-VII, respectiv IX-X-XI vor trebui să meargă jumătate la școală și jumătate să fie online. Aceasta nu este decizia municipalității, ci asta este reglementat de către Guvern, iar în ceea ce privește perioada de rotire, să spunem, a copiilor, respectiv decizia referitoare la cine merge acasă, cine rămâne la școală, este a instituțiilor de învățământ.” – a  declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.Acesta a precizat că propunerea sa este ca rotația să se facă din două în două săptămâni.„Eu voi propune, în urma unor discuții pe care le-am avut cu reprezentanți ai unor entități spitalicești și epidemiologi, ca această perioadă să fie de două săptămâni, deci, rotația să se facă din două în două săptămâni. Evident, în situația în care se revine la scenariul verde peste o săptămână, atunci se va întrerupe (rotirea – nr.) după o săptămână și vor reveni toți copiii la școală, ceea ce ne dorim cu toții. În ceea ce privește felul în care se va decide cine vine la școală și cine rămâne acasă, tot ca propunere, dar decizia este a unităților de învățământ, este să rămână acasă cei care au în familii persoane cu probleme de sănătate, respectiv în cazul în care copiii au probleme de sănătate, evident, ei, în primul rând, iar ca un al doilea sau al  treilea criteriu, să fie avut în vedere cine are echipamentul necesar, în acest moment, pentru a participa la învățământul online. Din nefericire, foarte probabil, sigur, începând de luni se va trece la acest scenariu.”- a declarat primarul.Liceul „Mikes Kelemen”, în „Scenariul 3”: activitate exclusiv onlineInspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a anunțat joi că activitatea didactică..

copyright © 2024 mesagerul.ro