BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

FILE DE ISTORIE: Moldova noastră, colţ de rai cu oameni învăţaţi

FILE DE ISTORIE:  Moldova noastră, colţ de rai cu oameni învăţaţi

Precum fiecare pasăre îşi iubeşte cuibul pe care l-a construit, aşa iubesc şi eu Zona Moldovei. Mă mândresc cu toate locurile fermecătoare pline de istorie, istorie creată de oameni cărturari puternici şi unici. În evul mediu, Moldova a fost o monarhie absolută, până la domniile fanariote, fiind condusă de un monarh numit „Domn” (din latinescul dominus) sau „Voievod”(după vechea organizare a voievodatelor româneşti).Moldova este considerată ca produs al unui „descălicat”. Conform tradiţiei, întemeierea noului stat este asociată cu numele lui Dragoş, primul voievod al Moldovei, care, venind pentru vânat din Maramureş la malurile râului Moldova şi plăcându-i locurile, le-a populat cu români maramureşeni.Descălecatul Moldovei reprezintă la origine o versiune iniţială a întemeierii Ţării Moldovei, asociată cu tradiţia orală şi cu cronicile moldoveneşti, „prin descălecat, cronicarii au înţeles întemeierea unor state acolo unde, anterior, nu existaseră, reorganizarea vieţii economice, politice, culturale în cadrul statelor nou întemeiate.”Legenda întemeierii Moldovei, sub Dragoş, este istorisită în Letopiseţul Ţărîi Moldovei până la Aron Vodă, scris de Grigore UrechePetru I Muşat bate primele monede de argint (groşi) şi de bronz în 1377 (totuşi de la Bogdan I se păstrează prima monedă moldovenească, cu inscripţia: Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)).Asupra numelui „Moldova”, B. P. Hasdeu în Istoria critică a Românilor  enunţă următoarele opinii: „O urmă foarte interesantă a petrecerii goţilor în Moldova este chiar rîul „Moldova”, de la cuvîntul gotic mulda -praf, de unde s-a născut de asemenea numele apei Mulde în Saxonia, un afluinte [sic!] al Elbei, precum şi forma germană Moldau a numelui bohem Wltawa, pe cînd afară din lumea teutonică termenul fluvial „Moldova” nu se găseşte nicăiri.” În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puţin bogate. La înscăunarea în domnie, Cantemir a scăzut „birul steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca s..

copyright © 2024 mesagerul.ro