Mesagerul.ro

librex.ro
librex.ro
Dragostea care nu se ofilește niciodată – dragostea duhovnice

Dragostea care nu se ofilește niciodată – dragostea duhovnice

  Preoția este „vocația chemării”, iar statornicia – cartea de vizită a unui preot. Această „chemare” vine uneori dintr-o copilărie îndepărtată ca un ecou de cocor rătăcit într-un codru. Acolo unde doi bunici cu tâmple albe, învățau un puști primele taine ale rugăciunii. „Îngerașul”, Tatăl nostru”, au fost poate primele care i-au deschis sufletul spre […] Articolul Dragostea care nu se ofilește niciodată – dragostea duhovnicească apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

  Preoția este „vocația chemării”, iar statornicia – cartea de vizită a unui preot. Această „chemare” vine uneori dintr-o copilărie îndepărtată ca un ecou de cocor rătăcit într-un codru. Acolo unde doi bunici cu tâmple albe, învățau un puști primele taine ale rugăciunii. „Îngerașul”, Tatăl nostru”, au fost poate primele care i-au deschis sufletul spre cele sfinte părintelui Gigi Pintilie. Un om cu suflet mare cât roata cerului, cu voce blândă dar hotărâtă, împărțind binecuvântări și povețe în dulcele grai moldovenesc, păstrat cu sfințenie, chiar dacă de optsprezece ani slujește pe meleagurile covăsnene. De „douăzeci și opt de ani neîntrerupți” merge pe aceeași cale duhovnicească. Ani în care și-a făcut ucenicia cântând în strană, simțind „chemarea”, așa cum frumos scrie în Biblie: „Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron” (Evrei 5,4). Preotul este părintele sufletesc chemat să vindece trupeşte şi sufleteşte pe fiecare din cei încredinţaţi în Domnul, cu înțelegerea și dragostea care nu se ofilește niciodată, dragostea duhovnicească. Secretul statorniciei ca preot într-o parohie este „să alegi cu sufletul” să rămâi alături de comunitatea în care ai fost numit. Și cel mai bun exemplu este părintele Gigi Pintilie pe care l-am invitat să-mi răspundă la câteva întrebări cu ocazia împlinirii a optsprezece ani de preoție în Ardeal. Preacucernice Părinte Paroh Gigi Pintilie, de curând ați fost sărbătorit de către  comunitatea creștină din parohia Păpăuți-Covasna, pe care o păstoriți cu atâta devotament de ani de zile, pentru „majoratul” împlinit ca preot pe meleagurile covăsnene. Mai exact, ca Preot Paroh la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, locaș în care prima slujbă ați oficiat-o pe 2 Martie 2003. E mult, e puțin? 18 ani este o cifră deloc de neglijat. După ce v-ați „călit” atâta timp și la propriu și la figurat, pentru că-mi imaginez că nu a fost ușor pentru un moldovean venit din Galați să se adapteze obiceiurilor locului, vă invit la un dialog, care în opinia mea, ar fi de folos mai tinerei generații lipsită de experiența preoției. Totodată ar scoate la iveală taina misiunii preoțești și ar reflecta aspecte din viața parohiei de-a lungul timpului cu toată frumusețea, dar și cu lipsurile ei.Da, îmi aduc aminte cu un freamăt de emoții când am pășit pe aceste meleaguri greu încercate și m–au făcut să mă atașez de ele.          Ați atins un punct sensibil, amintind, căci provin dintr-un frumos oraș al României ce este mângâiat de frumusețea răsăritului de soare și răcorit de apele Dunării, adică orașul Galați.           A fost greu, căci am lăsat familia și cunoscuții puțin îndurerați dar totodată încredințat, căci merg să îndeplinesc una dintre cele mai nobile chemări, aceeea a preoției. Sunteți dintre cei statornici: în credință, în tradiție, în dragoste de oameni, așa cum îi șade bine omului cu rădăcini străvechi sănătoase. Unul dintre cei mai longevivi preoți pe care i-a avut satul Păpăuți. Care-i secretul statorniciei, Părinte Pintilie? Ce va determinat să rezistați tentației de a pleca într-o „parohie mai bună”? Oamenii, locul, vocația?Întradevăr sunt unul dintre cei mai longevivi preoți ai acestei parohii cu oameni frumoși, buni și credincioși care dau valoare acestor locuri sădind în sufletul meu sămânța statorniciei. Încercări (tentații) sunt în viața oricărui om, dar mai cu seamă la preot. Am ales cu sufletul și am rămas în această comunitate parohială.       Cum a fost călătoria până aici? Vă mai amintiți cu ce sentimente ați primit vestea repartizării în această localitate și cum ați fost primit de enoriași? Povestiți-ne puțin despre acele vremuri. Despre bucurii, împliniri, dar și despre momentele de cumpănă, sigur au fost! Orice început are greutățile lui, cum orice continuitate, satisfacțiile ei.Călătoria mea până aici a fost normală, dar totuși cu frământări interioare, curiozități despre parohie, oameni și tot ce este legat de comunitatea parohială.          Am pășit pe meleagurile acestui sat pe data de 16.01.2003, iar pe data de 19.01.2003 am cântat la strana bisericii, iar Sfânta Liturghie fiind săvârșită de Preot Protopop Tohăneanu Florin din încredințarea ÎPS Ioan .          În data de 26.01.2003 am fost hirotonit diacon la Mănăstirea Făgețel, iar în data de 02.02.2003 am fost hirotonit preot de către ÎPS Ioan la Catedrala Epicopală din Miercurea Ciuc.          Momente de încercări au fost, dar le-am uitat, am ținut minte numai lucrurile frumoase cum ar fi: prima Sf. Liturghie, prima oră de Religie, pictarea bisericii, recomandarea pentru a urma studii teologice celor doi tineri care acum sunt slujitori ai Sfintelor Altare, Protosinghelul Mânzală Filotei, Preot Timaru Ovidiu Nicolae, sfințirea bisericii, vizitele arhierești atât ale ÎPS Ioan cât și a celui ce ne este Păstor și Îndrumător duhovnicesc PS Andrei. Pentru a face o trecere mai blândă la întrebarea esențială, aș dori să ne povestiți când și cum v-ați descoperit chemarea către cele sfinte. Apoi, după experiența celor optsprezece ani, să-mi răspundeți cu toată deschiderea care vă caracterizează: Preoția este meserie sau vocație? Care este rolul unui preot într-o comunitate? Dar rolul Bisericii în societate?Chemarea către cele sfinte a fost din copilăria petrecută la sat, alături de bunici care au deshis în sufletul și gândirea mea acea dorință de a-i sluji Lui Dumnezeu.          La această întrebare am să vă răspund: preoția este „vocația chemării”.Rolul preotului în comunitate este ca și cea a părintelui adică: să educe, să formeze și să-i îndrume pe oameni din punct de vedere duhovnicesc, să le fie alături atât la bucurie cât și la necaz.          Biserica a avut și are un loc esențial în societate atât din vedere spiritual, cultural, educațional și filantropic. Preotului i se spune atât de frumos „păstor de suflete”. Spre Calea cea dreaptă și luminoasă a Domnului, câte suflete păstoriți? Care au fost cele mai remarcabile momente trăite alături de creștinii din satul Păpăuți? Ce relație s-a dezvoltat între d-voastră și enoriași de-a lungul timpului, având în vedere că nu sunteți om al locului?Ca și „păstor” al acestei comunități cu un număr de 615 suflete am trăit multe clipe duhovnicești frumoase pe care le-am menșionat anterior, dar cred că pentru mine cea mai mare satisfacție  sunt cei doi preoți menționați anterior pe care-i consider ca și copiii mei .          Relația dintre mine și credincioși este una trainică și referitor, căci nu sunt un om al locului este adevărat, dar sunt preot pentru acest loc.  Anul 2020 – supus pandemiei planetare, a fost un an nefiresc și greu pentru noi toți. Adunările religioase au fost interzise, Sfânta Împărtășanie la fel. Ce sentimente v-au măcinat? Cum ați gestionat situația din punct creștinesc și duhovnicesc, și care au fost efectele asupra enoriașilor din parohia d-voastră?Anul 2020 într-adevăr a fost un an greu din toate punctele de vedere, am încercat să mă adaptez situației și am răspuns prompt cerințelor comunității cu normele impuse.Enoriașii la început au fost puțin speriați de această pandemie, dar am fost tot timpul în mijlocul lor îmbărbătându-i și încurajându-i să aibă încredere în Dumnezeu . Din cauza epidemiei cu noul coronavirus (SARS–CoV-2), pentru prima dată în istorie, în timpul Postului Paștelui, Biserica „Sfântului Mormânt” din Ierusalim a fost închisă. Slujba Învierii Domnului de la Sfântul Mormânt s-a oficiat fără miile de pelerini care obișnuiau să fie prezenți. Credincioșii din întreaga lume au trăit un sentiment de sfâșiere, de neputință, din cauza interdicției de a intra în biserică în noaptea de Paște. Ca și cum cineva nevăzut l-ar fi zăvorât pe Mântuitorul nostru Iisus. Ce lecții credeți că ar trebui să învățăm în acest context? A fost un fel de pedeapsă sau o cale spre adevărata trezire duhovnicească?Această pandemie nu este o pedeapsă, ci este o încercare peste care trebuie să trecem cu credință și nădejde și să prețuim tot ceea ce avem mai bun, adică libertatea de a merge le biserică .   Biserica al cărui paroh sunteți, este singurul locaș de cult ce poartă Hramul „Sfintei Cuvioase Parascheva” din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei. Zeci de enoriași care nu pot ajunge la Iași în 14 octombrie, vin să se închine și să o sărbătorească pe Cuvioasa Parascheva la Păpăuți. Ați simțit binecuvântarea Sfintei Parascheva în viața personală și în cea preoțească? Aveți vreun regret sau sunteți un om fericit cu toate câte vi s-au împlinit până acum?Cu mare bucurie mărturisesc căci simt ocrotirea și ajutorul Cuvioasei Parascheva în tot locul și în tot timpul. Când este hramul bisericii credincioșii din zonă, dar și din alte zone ale țării vin la chemarea Sf. Cuvioase Parascheva cu mare drag și bucurie, iar enoriașii parohiei îi întâmpină cu mare drag și ospitalitate . *În încheierea dialogului, vă urez ani mulți cu înțelepciune, har, bucurii, împliniri, și vă mai rog să lăsați un cuvânt – îndemn duhovnicesc către cititori, mai ales în aceste vremuri de mare tulburare. Ne-ar fi de mare folos. Ce mesaj doriți să transmiteți? În încheiere aș îndemna toți creștinii să se orienteze în viață după Virtuțile Creștinești: Credință, Nădejde și Dragoste și totodată după Virtuțile Cardinale: Înțelepciunea , Dreptatea , Curajul și Cumpătarea.                   „Sus să avem inimile !”  Mulțumesc cu recunoștință. Mihaela Aionesei

copyright © 2021 mesagerul.ro