Mesagerul.ro

Angajații DGASPC Covasna își vor primi salariile restante, deși Guvernul nu a bugetat suma datorată

Angajații DGASPC Covasna își vor primi salariile restante, deși Guvernul nu a bugetat suma datorată

Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Covasna își vor primi salariile restante, cel târziu până în 3 decembrie – au anunțat miercuri președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor,  și directorul general al DGASPC Covasna, Vass Mária.În videoconferința de presă ce a avut loc ieri, președintele CJ Covasna a afirmat că deși rectificarea bugetară aprobată de Guvern, nu cuprindea suma necesară pentru susținerea sistemului de protecţie socială, instituția pe care o conduce a fost nevoită să găsească soluția în vederea achitării drepturilor salariale restante.„Guvernul ne-a amăgit și nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, nu a alocat sumele necesare pentru susținerea sistemului de protecţie socială. Prin lege, Guvernul suportă 90% din costurile necesare pentru finanțarea sistemului de asistenţă socială şi protecție a copilului, iar restul de 10% trebuie asigurat de consiliile județene. Problema este că de ani de zile nu au fost actualizate standardele de cost, așadar cele 10 procente care ne revin înseamnă întotdeauna mai mult, dar Guvernul nu ne-a alocat nici măcar suma calculată astfel. În data de 13 noiembrie, fiind membru al delegației Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, am discutat personal, cu Prim-ministrul și ministrul de finanțe, iar atunci ei ne-au asigurat că vom primi suma restantă în termen de 1 săptămână, prin rectificare bugetară” – a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.Potrivit reprezentantei Biroului de presă al CJ Covasna, Guvernul datorează sistemului de protecţie socială  mai mult de 850 milioane de lei, la nivel național, având o restanță de 11,2 milioane de l..

copyright © 2024 mesagerul.ro