Mesagerul.ro

Arii sprințare  maghiare în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet de la Brașov

Arii sprințare  maghiare în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet de la Brașov

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 16 octombrie, 2019în: Educaţie/CulturăNiciun comentariu Listare Email Conform unei frumoase tradiții în  luna lui Brumărel – cum se numea pe vremuri  octombrie – iubitorii genului liric din zona noastră așteaptă cu mare interes  Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet.  Amintita manifestare a  a ajuns anul acesta la cea de-a XVII-a ediție, debutând pe 5  octombrie și urmând a se încheia pe 3 noiembrie a.c. cu o premieră.Evenimentul este susținut cu sprijinul Primăriei și al Consiliului  local Brașov, sponsori fiind „Kronospan” și cunoscutul brand „Apa minerală naturală Zizin”.  Primele spectacolele s-au derulat cu sala plină Până acum s-au derulat mai multe spectacole cu sala plină. Este vorba de cunoscuta operă  „Carmen”  de Georges Bizet,  având în fruntea distribuției trei invitați  de marcă: pe tânăra, talentata și frumoasa mezzosoprană venită tocmai de la Moscova, Sofiya Almazova, pe impunătorul bariton canadian Jean-Kristof Bouton, dar și pe îndrăgitul tenor Cosmin Marcovici (de la Opera Națională Română Iași), prieten vechi și statornic al publicului brașovean. Regia îi aparține maestrului Cristian Mihăilescu, scenografia poartă semnătura  Rodicăi Garștea, iar  coregrafia este creația Nerminei Damian. La pupitru s-a aflat dirijorul Mircea Holiartoc, venit mai de curând în cadrul Operei brașovene și care s-a integrat perfect în  sânul  colectivului.A urmat joi, 10 octombrie 2019, un show de mare succes mai ales în rândul tinerilor, musicalul „Nota zero la purtare”, conținând șlagăre compuse de Marius Țeicu,   adaptarea textului aparținându-i Adei Vertan.  Tânăra și ambițioasa regizoare Silvia Papadopoulos a dovedit  și prin această montare  că este o promițătoare directoare de scenă,  primii săi pași în  dificila meserie fiind trecuți cu brio. Scenografia îi aparține harnicei și novatoarei artiste plastice  Rodica Garștea, iar coregrafia a purtat pecetea profesionalismului ce o caracterizează pe  redutabila maestră de balet, Ramona Mezei. La realizarea acestui spectacol viu, antrenant, au contribuit soliștii, Corul și Baletul Operei Brașov, de față fiind și autorul muzicii – compozitorul și interpretul inconfundabil, prietenul nostru Marius Țeicu. Un adevărat regal Cel mai recent (și mai …ovaționat) super-spectacol a avut loc sâmbăta trecută. Ne referim la MAREA GALĂ a Festivalului, ce a reunit câțiva dintre soliștii excepționali români ce evoluează în străinătate: soprana Ana-Camelia Ștefănescu (Belgia), excepționala mezzosoprană Judit Kutasi (Germania), baritonul Bogdan Baciu (Germania), precum și tenorul Cristian Bălășescu (Opera Națională Timișoara), invitat și altă data să evolueze la Brașov. Semnalăm prestația deosebită a Orchestrei și Corului Operei, care sub bagheta forte a maestrului Traian Ichim au performat strălucit.În acest context se cuvine să amintim un moment deosebit ce a avut loc în foaier înainte de Gală: anume lansarea volumului de specialitate „Figuri rerprezentative ale liricii basarabene la Teatrele de Operă din Cluj și București din perioada interbelică”, semnat de lect. univ. dr. Traian Ichim și prezentat de cunoscutul muzician și dascăl, prof. univ. dr. Ioan Oarcea, prodecan al Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania”.  (Semnatarul acestui articol îi mulțumește și pe această cale distinsului autor pentru gentilețea de a-i oferi un exemplar cu dedicație.)Doresc să punctez, de asemenea, prestația excelentă a prezentatorului Regalului muzical, nimeni altul decât apreciatul barito Lorand Cristian. Iată un artist polivalent, care și-a descoperit o nouă vocație, dovedind pe zi ce trece că stăpânește capcanele imprevizibile ale comperajului. Artistul e mereu elegant în înfățișare și frazare, dar mai presus de toate vorbește liber, fiindcă  își scrie  singur textul.  Mă bucur că l-am putut încuraja și sfătui la debut pe când avea unele ezitări, alăturându-mă cu entuziasm ”descoperitorului” său – experimentatul manager Ovidiu Lucian Mezei – care numai el știe cum a intuit chemarea simpaticului Cristi Lorand pentru această nouă ipostază profesională.Să mai spunem că fiecare recital din spectacol a primit vii aplauze la scenă deschisă, iar la final asistența în picioare a ovaționat minute în șir protagoniștii. Li s-au oferit splendide buchete de flori, iar cortina s-a ridicat triumfal  cred că de vreo…zece ori, publicul despărțindu-se cu greu de minunații artiști.Tuturor celor implicați în minunăția de  spectacol li se cuvin calde felicitări, inclusiv artizanului Marii Gale – pianistul Ovidiu Lucian Mezei. A fost un nou  dar de suflet oferit sutelor de iubitori ai frumosului prezenți sâmbătă, 12 octombrie 2019, în cocheta sală a Operei din Brașov. Farmecul Operetei maghiare La finalul săptămânii în curs, adică sâmbătă, 19 octombrie a.c., începând cu ora 18.30,în cadrul Festivalului va avea loc ca la fiecare ediţie o seară dedicată sonorităţilor sprințare ale Operetei maghiare.După cum ne-a informat colaboratoarea și colega noastră de breaslă, Cici Toma, în prezent P.R. al Operei, vor evolua  artişti cunoscuţi ai genului; anume sopranele Barabás Zsuzsa, Fülöp-Gergely Timea și Székely Zsejke, tenorul Szabo Levente, baritonii Fülöp Márton și Ádám János – stele de primă mărime ale Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Vor  cunoaște pe viu emoțiile unei asemenea eveniment de anvergură și două studente ale Facultății de Muzică, ambele cu un viitor promițător în arta lirică,  tinerele  soliste Opra Kitti Fruzsina (soprană) și  colega ei Lövenberger Orsolya (mezzosoprană).Seara maghiară din acest an prezintă un program muzical a..

copyright © 2024 mesagerul.ro