Mesagerul.ro

Autorităţile locale solicită Guvernului să reglementeze situaţia juridică a caselor de cultură ale sindicatelor

Autorităţile locale solicită Guvernului să reglementeze situaţia juridică a caselor de cultură ale sindicatelor

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe solicită Guvernului să reglementeze situaţia juridică a caselor de cultură ale sindicatelor, care şi-au încetat activitatea
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 21 noiembrie, 2019în: Ştirea zileiNiciun comentariu Listare EmailAutorităţile locale din Sfântu Gheorghe solicită Guvernului să reglementeze situaţia juridică a caselor de cultură ale sindicatelor, care şi-au încetat activitatea şi s-au degradat, astfel încât imobilele să poată fi reabilitate şi reintroduse în circuitul public.Printre acestea se numără şi Casa de Cultură din Sfântu Gheorghe, care a fost închisă în urmă cu mai mulţi ani, după ce a acumulat datorii considerabile către bugetul local.„Este o datorie de 30 de ani a tuturor guvernelor reglementarea juridică a acestor imobile. Aceste imobile se află în centrele oraşelor şi aproape toate se află într-o stare de degradare şi, cu siguranţă, nu servesc cultura. (…) Ar trebui rezolvată şi reglementată şi această problemă”, a declarat primarul Antal Arpad.Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe şi-a încetat activitatea în urmă cu mai bine de şapte ani, după ce Primăria i-a blocat conturile pentru neplata impozitelor la bugetul local, iar, potrivit primarului, la ora actuală datoriile se cifrează la peste 2 milioane de lei.Autorităţile locale au solicitat, în repetate rânduri, sindicatelor şi Guvernului să accepte transferarea acestui imobil în proprietatea oraşului pentru a putea fi repus în circuitul cultural, arătând că instituţiile de cultură finanţate din bugetul local duc lipsă de spaţii, în timp ce clădirea abandonată se degradează pe zi ce trece. Oana Mălina Negrea/ AGERPRES Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail

copyright © 2020 mesagerul.ro