Mesagerul.ro

Corlăţean (PSD): Iohannis dispreţuieşte simbolistica naţională românească; retrimiterea la Parlament a legii Tratatului de la Trianon îl descalifică

Corlăţean (PSD): Iohannis dispreţuieşte simbolistica naţională românească; retrimiterea la Parlament a legii Tratatului de la Trianon îl descalifică

Vicepreşedintele Senatului Titus Corlăţean, preşedintele Departamentului de politică externă al PSD, a declarat marţi că trimiterea la Parlament pentru reexaminare a Legii de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon reprezintă un „gest ruşinos” care îl descalifică pe preşedintele Klaus Iohannis şi a susţinut că şeful statului “dispreţuieşte simbolistica naţională românească”.Corlăţean a menţionat că Parlamentul va duce până la capăt procesul de adoptare a acestei legi şi îl va obliga pe Klaus Iohannis să o promulge.„Astăzi, cel care pretinde că este preşedintele tuturor românilor a demonstrat încă o dată că este cel mai lipsit de respect pentru identitatea şi simbolistica naţională românească dintre toţi şefii de stat ai României de după 1990. Pseudopreşedintele României a dovedit încă o dată lipsă de respect pentru sacrificiul Armatei Române în Primul Război Mondial, pentru jertfa românilor de pe o parte şi de alta a lanţului munţilor Carpaţi, care au luptat, unii dintre ei, sub ocupaţie imperială austro-ungară înainte şi în Primul Război Mondial pentru realizarea Marii Uniri, pentru reunificarea naţiunii române. Acest gest este, totodată, şi o supremă desconsiderare a eforturilor uriaşe întreprinse de reprezentanţii elitei politice, diplomatice, administrative şi bisericeşti a României postbelice de atingere a obiectivului naţional de reunificare”, a scris Corlăţean pe Facebook.El a susţinut că preşedintele „nu încetează să semene ură, dezbinare şi să împrăştie venin în societatea românească”.„Trimiterea la Parlament pentru reexaminare a Legii de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon reprezintă un gest ruşinos care îl descalifică încă o dată pe cel care, cu încălcarea atributelor constituţionale prezidenţiale, nu încetează să semene ură, dezbinare şi să împrăştie venin în societatea românească. Klaus Werner Iohannis nu a fost, nu este şi nu va fi preşedintele nostru, al românilor. Este o persoană care dispreţuieşte simbolistica naţio..

copyright © 2024 mesagerul.ro