Cinci noi linii de vaccinare anti-COVID-19 vor fi înfiinţate luna aceasta în trei oraşe din judeţul Covasna, a anunţat, miercuri, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică.Potrivit directorului instituţiei, Agoston Laszlo, aceste linii vor deveni operaţionale în cadrul centrelor deja existente în localităţile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi staţiunea Covasna.„Trei noi linii vor funcţiona în centrul de pe strada Daliei din Sfântu Gheorghe, unde acum există o singură linie, deci în total vor fi patru unde se va administra vaccinul Pfizer. În municipiul Târgu Secuiesc se va mai înfiinţa o linie de vaccinare în incinta stadionului, unde acum există una singură, tot pentru vaccinul Pfizer, iar în centrul din Covasna mai introducem o linie, deci vor fi două, una pentru vaccinul AstraZeneca şi una pentru Pfizer. Deci, locaţiile vor fi cele cunoscute, nu înfiinţăm centre noi, ci doar suplimentăm liniile de vaccinare din incintele acestora”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Agoston Laszlo.Conform datelor postate pe site-ul Prefecturii Covasna, până marţi, în cele 9 centre de vaccinare antiCODID-19 din judeţ fuseseră vaccinate 27.678 de persoane.AGERPRES
covasna - Stiri recente
Primăria Sfântu Gheorghe vrea să extindă suprafaţa Parcului Industrial de la Câmpu Frumos
Covasna - Vineri, 09 Aprilie 2021
Primăria Târgu Secuiesc acordă facilităţi unităţilor de alimentaţie care doresc să îşi construiască terase
Covasna - Vineri, 09 Aprilie 2021
Covasna: Bugetul municipiului Sfântu Gheorghe, cu 31% mai mare decât anul trecut
Covasna - Joi, 08 Aprilie 2021
Primăria Sfântu Gheorghe vrea să extindă reţeaua de creşe
Covasna - Joi, 08 Aprilie 2021
O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul şi filosoful Emil Cioran
Covasna - Joi, 08 Aprilie 2021
DE INTERES
Anunt privind ocuparea posturilor pe perioada determinata Ocolul Silvic al municipiului Bistrita RA
Covasna - Marti, 30 Martie 2021
Anunt public DelGaz Grid
Covasna - Miercuri, 24 Martie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII
Covasna - Miercuri, 10 Februarie 2021
Concurs privind ocuparea unui loc de padurara pe raza Districtului Livezile, perioada determinata
Covasna - Miercuri, 13 Ianuarie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII 31.12.2020
Covasna - Joi, 31 Decembrie 2020