Mesagerul.ro

COVID-19 – Omenirea mascată

COVID-19 – Omenirea mascată

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 26 mai, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailSub amenințarea coronavirusului COVID-19, lumea se schimbă mai alert decât ne-am fi închipuit, căci ceea ce, în urmă cu câțiva ani, vedeam doar la televizor cum chinezii umblă pe stradă cu măștile pe față din cauza smogului, iată că în prezent am ajuns în situația să vedem o întreagă omenire mascată și debusolată. Deoarece în acest „război biologic” se fac adesea trimiteri la un eveniment oarecum asemănător, gripa spaniolă din 1918, suntem tentați să facem o comparație între aceasta și  pandemia actuală, din 2020, numai că, în afară de câteva puncte comune, există mari diferențe între cele două situații pandemice, având în vedere că între timp s-au scurs 100 de ani de istorie, în care omenirea a evoluat enorm. Una dintre aceste diferențe este că, în cazul gripei spaniole din 1918, se vorbea despre o epidemie, deși în realitate avea caracter pandemic, dar în acel timp omenirea nu atinsese gradul de civilizație actual. De fapt, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nici nu exista, ea a fost înființată abia în 7 aprilie 1948, organizația mamă fiind Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. În 2020, OMS are 193 de state membre, reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale; sediul central se află la Geneva. Scopul ei este „de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob”, deci o mult mai bună coordonare a statelor lumii față de anul 1918. Pe de altă parte, referindu-se la gripa spaniolă, sursele vorbesc despre două valuri virale între anii 1918-1920, care ar fi ucis între 50-100 de milioane de oameni în acea vreme, dar dacă ne gândim la situația de atunci și la cea din prezent, trebuie să luăm în considerare mai mulți factori.În primul rând, în acea perioadă sistemul sanitar era mult mai slab decât cel de azi, iar condițiile groaznice ale Primului Război Mondial au favorizat o mai rapidă răspândire a virusului gripal. În tranșeele războiului nu se putea vorbi despre igienă în adevăratul sens al cuvântului. În prezent „Cadrele medicale sunt … mai bine pregătite să se protejeze împotriva infectării cu ajutorul unor dispozitive și accesorii”, la care putem adăuga măsurile luate de autorități pentru a controla răspândirea virusului.În al doilea rând, factorul viteză de deplasare. În 1918 oamenii călătoreau mai mult cu trenurile și vapoarele; în timpul nostru tot mai numeroși  oameni călătoresc cu automobilul, cu trenuri rapide și cu avioane moderne supertehnologizate, astfel că viteza de deplasare a redus timpul călătoriei, încât  acum există posibilitatea ca unui om infectat cu un virus pandemic să-i fie necesare doar 3-4 zile ca să ajungă dintr-o parte a globului în cealaltă, în loc de 3-4 luni în 1918. În această situație, deși „potențialul infecțios” ar trebui să fie mai mare, medicina mai evoluată și măsurile luate de către autorități reduc riscul îmbolnăvirii. Dar în vremea gripei spaniole, când persoanele călătoreau timp de multe zile sau săptămâni înghesuite în vagoane sau vapoare, în condiții greu suportabile, posibilitatea de a contamina pe cei din jur era extrem de mare, cum de altfel s-a și întâmp..

copyright © 2024 mesagerul.ro