Mesagerul.ro

Demolarea hotelului Bodoc, în locul căruia se va construi un centru multifuncţional, ar putea începe în acest an

Demolarea hotelului Bodoc, în locul căruia se va construi un centru multifuncţional, ar putea începe în acest an

Demolarea fostului hotel Bodocdin centrul municipiului Sfântu Gheorghe, în locul căruia autorităţile locale vor să construiască un centru multicultural, ar putea începe în acest an, a declarat primarul Antal Arpad.Consiliul Local municipal Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna au aprobat asocierea cu Fundaţia Sapientia în vederea realizării acestui centru multifuncţional şi de tineret, care va cuprinde, printre altele, o modernă sală de concerte şi o bibliotecă publică, iar, potrivit primarului, dacă lucrurile vor decurge conform planurilor, atunci demolarea clădirii ar putea începe până la finele acestui an.Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor a precizat că viitorul centru va găzdui, printre altele, Ansamblul de dansuri populare Haromszekşi Biblioteca Judeţeană –„Bod Péter”, care în prezent funcţionează într-un spaţiu impropriu.Consiliul local Sfântu Gheorghe a a..

copyright © 2024 mesagerul.ro