Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 22 noiembrie, 2019în: ȘtiriNiciun comentariu Listare Email    De-a lungul timpului oamenii au fost încercați de un lung șir de greutăți, obstacole, boli, nenorociri, războaie etc., însă niciodată nu s-au dat bătuți, n-au renunțat la visul lor de a fi fericiți. Neputând găsi răspuns la întrebările lor, și-au inventat zei la care să se închine și care să-i ajute în lupta lor împotriva vicisitudinilor vieții, apoi mulți dintre ei l-au „descoperit” pe Dumnezeu și-au renunțat la zei însă, pe măsură ce progresau, alții l-au părăsit și pe Dumnezeu, luându-și soarta în propriile mâini și căutându-și fericirea cu „mijloace moderne”, dar și unii și alții n-au ajuns niciodată să fie fericiți cu adevărat, și aceasta pentru că nu se cunoșteau bine pe ei înșiși și nu țineau seama de propriile lor gânduri, vorbe și fapte. În continuare, vom reda mai jos, în traducere din esperanto, modul cum vedea filozoful danez Martinus legătura dintre conștiință și fericire:„Unde condiția de viață este a ucideToate ființele vii au conștiință, dar conștiințele nu sunt la fel de detaliate. Conștiința plantei este numai o conștiință subsimțită. Planta este capabilă doar să simtă puțin o diferență între „plăcere” și „neplăcere”. Dimpotrivă, conștiința animalului nu este un subsimț. Animalul este capabil și să trăiască într-o conștiință diurnă în stare de veghe. Trăirile lui pot fi durere sau ele pot fi o stare de bine, nu doar ca subsimț, ci și ca fapt de conștiință real. De aceea viața conștientă a animalului are ca scop să-l protejeze împotriva trăirilor provocatoare de durere și moarte. Dar regnul animal, desigur, în mare parte are condiția de viață că animalele trebuie să se mențină în viață prin organismele altor animale, și de aceea conștiința lor în același grad se adaptează la acea stare. Tocmai acea conștiință ucigașă realizează viața tigrului și leului, cu alte cuvinte pe scurt spus a tuturor animalelor carnivore. Fericirea animalului de pradă depinde total de faptul dacă el este capabil să învingă și să ucidă acele animale cu care el trebuie să se hrănească pentru a trăi. Dacă animalul de pradă devine invalid și nu mai este capabil să ucidă, atunci el nu-și poate întreține viața și deci fericirea sa. Atunci el însuși va fi ucis sau va muri în mod firesc de foame. Prin urmare fericirea animalului de pradă depinde complet de capacitatea lui de a ucide. Omul și principiul ucigașDar cum se prezintă fericirea la omul pământean? De care stare de conștiință depinde ea? Privind acei oameni care sunt cei mai apropiați de animal, noi vedem că și fericirea lor este bazată pe capacitatea acestora de a ucide. A ucide pur și simplu este religia lor. Noi cunoaștem cu toții mitologia nordică, după care nici un om care n-a ucis el însuși sau n-a fost el însuși ucis nu poate ajunge în „împărăția cerului” său, Valhala. Cei mai mari eroi au fost aceia care au ucis pe cei mai mulți. Uciderea pur și simplu era un ideal, era calea către cea mai înaltă fericire. Și cum se prezintă oamenii timpurilor noastre, așa-numiții „oameni moderni”? Oare nu încă în multe domenii capacitatea de a ucide este fericirea pentru ei. De ce au provocat oamenii ultimele două mari războaie mondiale, de fapt toate războaiele pe care istoria le arată între națiuni, ca și între oamenii individuali? Oare nu toate acele războaie au fost începute pentru a salva fericirea? Și oare principiul comercial modern nu are aceeași bază, chiar dacă profiturile realizate sunt complet imorale? Oare noi nu vedem că niște oameni din jurul nostru fraudează și jefuiesc pentru a obține fericirea? Fără îndoială, oameni recurg chiar la sinucidere pentru a salva fericirea, pentru că acea faptă ei o săvârșesc, desigur, numai pentru a evita nefericirea sau presupusa nefericire. Pentru plantă și animal aviditatea pentru fericire nu este o problemăPentru plantă și animal acea aviditate pentru fericire nu constituie o problemă. În acele stadii de viață, ființa încă nu posedă capacitatea de a avea alte avidități decât cele cu adevărat condiționale de viață. Dar pentru omul pământean este altfel. Datorită conștiinței sale mult mai evoluată, el are avidități care nicidecum nu sunt condiționale de viață, dar satisfacerea  acestora totuși este considerată ca o necesitate pentru a trăi experiența fericirii perfecte. Aviditatea omului pentru stări de fericire imaginateÎn prezent, cea mai mare problemă pentru om este că în contrast cu animalul el are o capacitate de a fi avid pentru lucruri care nu sunt condiționale de viață pentru el, ci chiar adesea sunt de-a dreptul periculoase. Omul are o mulțime de avidități a căror satisfacere din punct de vedere superficial par a fi fericire, dar care distrug sănătatea lui, starea lui de bine zilnică, relația lui bună de fiecare zi cu persoanele din jurul lui, distrug baza lui economică de fiecare zi etc. O astfel de fericire nu este o fericire adevărată, ci dimpotrivă, este o bază camuflată pentru crearea unei sorți nefericite. Prin satisfacerea unor avidități greșite omul însuși creează soarta sa dureroasăSingura cauză adevărată a ceea ce noi înțelegem și experimentăm ca nefericire deci înseamnă unele avidități greșite. Dar aviditățile își au baza în conștiință. Și, desigur, o conștiință plină de avidități greșite poate da posesorului ei sentimentul de fericire numai prin satisfacerea acelor avidități. Dar satisfacerea acelor avidități este fără îndoială direct provocatoare de nefericire și de aceea omul prin aviditățile sale greșite își creează propria nefericire, propria soartă plină de durere. Singura cale către o stare de fericire stabilă și de nezdruncinat deci este curățarea acelor avidități greșite din conștiința sa, și în schimb a face să progreseze acele avidități care conduc singure către scopul dorit. În ce fel se poate distinge între aviditățile corecte și cele falseDar în ce fel se poate afla care avidități sunt corecte și care sunt false? Mai ales cum se    descoperă care semințe de plante sunt bune și care sunt false? Acest lucru se vede pe câmp. Un câm..