Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 02 aprilie, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailScriitorul danez Hans Christian Andersen, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii, a rămas în literatura universală ca un adevărat poet al suferinţei umane, poveştile cu care a încântat generaţii întregi nefiind unele liniştitoare şi neavând aproape niciodată un final fericit. Din contră, ele reflectă sărăcia, durerea, nedreptăţile şi diferenţele dintre oameni, deopotrivă pe cele sociale şi pe cele fizice. Chiar şi în poveştile cu final fericit, acesta se obţine plătind cu durere.Potrivit unei biografii a prozatorului scrise de profesorul Johan de Mylius şi publicate în volumul ”H.C. Andersens liv. Dag for dag” (”Viaţa lui Hans Christian Andersen. Zi cu zi”, 1998), preluată ulterior pe site-ul Centrului Hans Christian Andersen, https://andersen.sdu.dk/, acesta a fost produsul a două oraşe, a două medii sociale, a două lumi şi a două vârste, viaţa sa pendulând ”între Odense şi Copenhaga, între Danemarca şi restul Europei, între monarhie şi democraţie, între credinţă şi îndoială, între sărăcie şi celebritate”. Atât în viaţa privată, cât şi ca scriitor, a cunoscut numeroase schimbări, dar a rămas într-un dialog constant cu el însuşi şi, câteodată, chiar în război cu el însuşi. Astfel, propria evoluţie socială a servit drept motiv principal în multe dintre poveştile, basmele, nuvelele şi piesele sale, atât ca sursă în căutarea propriei identităţi, cât şi ca sursă a unor traume perpetue.Născut la 2 aprilie 1805, la Odense, în Fionia, una dintre insulele care alcătuiesc Danemarca, într-o familie foarte modestă, Andersen şi-a petrecut copilăria într-o căsuţă sărăcăcioasă, care avea să-i influenţeze în mod decisiv cariera ulterioară, conform site-ului www.andersen.sdu.dk. În primul rând, aici a avut acces la cunoaşterea obiceiurilor populare, a superstiţiilor locale, a condiţiilor în care trăiau cei săraci, toate acestea urmând să fie prezentate în basmele de mai târziu. Pe de altă parte, Odense avea un teatru, unde micul Hans îşi petrecea mare parte din timp şi de care a rămas legat pentru tot restul vieţii. Nu prea îi plăcea să se joace cu alţi copii, în schimb era pasionat de teatrul de păpuşi meşterit de tatăl său. A urmat câteva clase primare, după care a fost trimis la muncă împreună cu alţi copii din aceeaşi categorie socială. Însă Hans se întorcea acasă după doar câteva zile, visând să devină actor, balerin sau cântăreţ.La 14 ani, după moartea tatălui său, a hotărât sa-şi încerce norocul şi a plecat la Copenhaga. Aici, a fost bine primit de două familii, Collin şi Wulff, care aveau să devină protectorii săi. De asemenea, aici a cunoscut atât reprezentanţi ai burgheziei, cât şi ai clasei de jos, ai proletariatului, observând atent discrepanţele dintre aceste două categorii sociale. Cu sprijinul lui Jonas Collin, unul dintre directorii Teatrului Regal din Copenhaga, reuşeşte să devină elev al şcolii din provincia Slagelse, apoi al şcolii din Elsinor, până în 1827. Şcoala i s-a părut un calvar, dar în această perioadă a scris o poezie, ”Copilul muribund”, care a fost publicată în revista Copenhagen Post şi care a fost foarte apreciată, notează Neil Philip în introducerea volumului ”Hans Christian Andersen – Basme de neuitat”, publicat de Reader’s Digest.În 1829, se remarcă cu povestirea ”O plimbare pe jos, de la canalul Holmen până la capătul dinspre miazănoapte al insulei Amoger”. În acelaşi an, îşi face debutul în teatru cu vodevilul eroic ”Amorul pe turnul Nicolai”, iar în 1830, publică primul volum de ”Poezii”. Jonas Collin îi înlesneşte, în 1833, obţinerea unei burse de călătorie din partea regelui, care i-a permis să întreprindă primul său voiaj în Europa. Acesta l-a inspirat să scrie primul roman, ”Improvizatorul”, în 1835, conform site-ului www.biography.com.Dar nu romanele aveau să-i asigure gloria de mai târziu, ci basmele pentru copii, pe care a început să le publice din acelaşi an, prima cărticică de poveşti fiind intitulată ”Basme povestite copiilor”. Poveşti delicate ale unor oameni, flori, copaci, animale sau obiecte însufleţite, basmele şi povestirile lui Andersen au fost publicate cu o periodicitate aproape anuală, până în 1873, cu doi ani înainte de moartea scriitorului. El însuşi declara că nu s-a mai putut opri din a le scrie: ”Pur şi simplu năvăleau afară din mine”, conform lui Neil Philip.Primele dintre acestea erau poveştile auzite în oraşul natal, pentru evocarea cărora scriitorul a abordat un stil original, diferit faţă de cel al vremii. Primul fascicul nu a fost apreciat i..