Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 15 ianuarie, 2020în: Educaţie/Cultură, EvenimentNiciun comentariu Listare EmailÎntr-o lume în care trebuie să ne redescoperim şi chiar să ne reinventăm valorile, pentru că cele cu care am crescut şi pe care le-am crezut intangibile sunt veşnic batjocorite, Eminescu devine un personaj tot mai controversat, pe de o parte, sau idealizat, pe de altă parte. Bineînţeles că  niciuna din  aceste atitudini nu este  benefică  percepţiei realiste a figurii celui mai important reper literar românesc al secolului al XIX-lea. Îmi sunt mereu vii în amintire cuvintele lui Nichita Stănescu implorându-ne să credem în existenţa simplă, dar miraculoasă a poetului condamnat la nemurire:„Atâta să nu uitaţi: că el a fost un om viu, viu, pipăibil cu mâna.Atâta să nu uitaţi: că el a băut cu gura lui,– că avea piele îmbrăcată în ştofă.Atâta să nu uitaţi:că ar fi putut să stea la masă cu noi, la masa cinei celei de taină.Atât să uitaţi! Numai atât,– că El a trăit înaintea noastră…Numai atât, în genunchi vă rog, să uitaţi!”(Eminescu, poem de Nichita Stănescu) Privind în timp îmi dau seama că mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe omul Mihai Eminescu, să-i ascult graiul cu inflexiuni moldave declamându-şi poeziile la întâlnirile Junimii, sau în  odăiţa scundă a bojdeucii din Ţicău, în faţa bădiţei Ion, care odată, după ce poetul a citit Somnoroase păsărele,  i-ar fi spus : „Bădiţă Mihai, te rog, mai spune o dată poezia asta, s-o învăţ şi eu”. Aş fi vrut să-l zăresc pe adolescentul de 15-16 ani  ghemuit în cabina de sufleur a teatrului lui Iorgu Caragiale (unchiul celui ce avea să devină un bun amic al poetului, dar şi cel mai cunoscut dramaturg al literaturii române, I.L.C.), şoptind la nevoie replicile actorilor. Mi-ar fi plăcut să-l zăresc căutând cu înfrigurare printre teancurile de cărţi ale anticariatelor din Iaşi vreo nestemată – carte rară, pe care, mai apoi să o depună cu grijă spre păstrare pe rafturile Bibliotecii Centrale din Iaşi, al cărei director a fost o perioadă. Mi-ar fi plăcut de asemenea să-l însoţesc în chip nevăzut în lungile sale călătorii cu docarul pe drumuri desfundate de ţară,mergând în inspecţie în cine ştie ce şcoală din Iaşi sau Vaslui pe vremea când calitatea sa de revizor şcolar i-o cerea. Mi-ar fi plăcut să-l pândesc în redacţia ziarului Timpul scriindu-şi articolele furibunde care denun�..