Și în acest an, cele două aniversări atât de dragi militarilor covăsneni – „Ziua Armatei” și „Ziua Vânătorilor de Munte”, au fost cinstite așa cum se cuvine de către personalul structurilor din garnizoana militară Sfântu Gheorghe. Unul dintre reperele anuale ale activităților ce se desfășoară în această perioadă îl reprezintă expediția organizată de către Garnizoana militară Sfântu Gheorghe, în cooperare cu Batalionul 22 Vânători de Munte „CIREȘOAIA”, în Munții Făgăraș, pentru arborarea Drapelului României pe cel mai înalt vârf din ţară, vârful Moldoveanu (2544 m). Această ascensiune a fost inițiată în anul 1996, de către domnul colonel în rezervă Negoiţă Adrian și domnul locotenent-colonel Gaiță Mihai Liviu. Anul acesta, la expediția devenită tradiție atât pentru militarii Batalionului 22 Vânători de Munte „CREȘOAIA”- aflați la a 25-a ascensiune, cât si pentru structurile garnizoanei Sf.Gheorghe, aflate la a 2-a ascensiune, a participat personal aparţinând structurilor MApN și MAI din garnizoană, precum și alți iubitori ai muntelui din mediul civil, care au dorit să le fie alături în această temerară activitate. Locotenent-colonel Mihai Liviu Gaiță, șeful de stat major al Centrului militar județean Covasna, a precizat că, totodată, începând cu anul 2018, cu ocazia acestor expediții se omagiază și memoria celui care a fost plutonierul major BERCHIU DUMITRU, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna. Acesta a fost unul dintre pasionații drumețiilor montane, care în anii anteriori a participat alături de militarii garnizoanei la cucerirea mărețului vârf. Din păcate, în floare vârstei, la numai 40 de ani, un stop cardio-respirator a pus capăt unei vieți ce nu anunța cu nimic tragicul eveniment. În memoria acestuia, și în acest an, participanții au arborat, alături de drapelele României, și steagurile de identificare ale structurilor participante și un tricou cu chipul acestuia, acțiune ce de asemenea va intra în tradiț..