Mesagerul.ro

E posibilă o criză alimentară?

E posibilă o criză alimentară?

O întrebare pe care, din când în când, și-o pun oamenii și care dă fiori căci, după cum s-a văzut, viitorul poate fi imprevizibil și să te lovească când nici nu te aștepți. Știm cu toții că pe pământ există zone unde mulți oameni mor din cauza subnutriției și a condițiilor nefaste în care trăiesc. Cu toate ajutoarele care vin din partea unor organizații caritabile internaționale, locuitorii acelor regiuni trăiesc în suferință, iar în cazul unor nenorociri la scară mondială, situația aceasta se poate extinde pe arii mult mai largi incluzând milioane de ființe.Din fericire, continentul european deocamdată stă bine la acest capitol, însă oricând în viitor situația se poate schimba. Oamenii pot renunța la multe lucruri, dar nu la aer, apă și hrană. Și tocmai de aceea statele europene, și în general statele lumii, ar trebui să ia toate măsurile preventive pentru ca o posibilă criză alimentară să nu ne ia prin surprindere precum în cazul actualei pandemii, când sistemele sanitare din toată lumea n-au fost pregătite pentru un asemenea șoc.România, care, spre rușinea noastră, sub guvernările succesive nepotrivite, a devenit una dintre cele mai sărace țări europene, părăsită chiar și de o parte din locuitorii ei, ar avea nevoie de lideri inteligenți și puternici ca s-o scoată din neputința în care a căzut de un timp încoace, și care s-o redreseze pentru a putea înfrunta mult mai ușor șocurile viitoare. Fiind o țară mai mult agrară decât industrială, dacă s-ar pune o mai mare bază pe sectorul agricol, România ar putea fi invidiată de celelalte state, dar la noi lipsesc viziunea și voința politică în acest sens și multe lucruri încă se fac „la cârpeală”, după „metoda Dorel”. Avem încă destul teren agricol, deși o parte l-am înstrăinat fără remușcări, avem un relief variat, mai avem păduri, deci material pentru construcții, avem și oameni harnici și pricepuți, atunci de ce nu ne apucăm de lucru?! Mai zilele trecute niște fermieri se plângeau pe la televiziune că „dau faliment” din cauza secetei și cereau cu disperare sisteme de irigații. Și le aveam odată, însă au dispărut și ele ca prin farmec. Desigur, politicienii noștri nu prea ies pe teren să vadă realitatea dureroasă, ei sunt prea ocupați cu alte treburi mult mai importante, cum ar fi traseismul politic, propaganda deșănțată, campaniile electorale pline de promisiuni și alegerile atât de râvnite. Unii vor ca „guvernul lor”, „parlamentul lor” să fie cu orice preț „al nostru”, alții cu împrumutul, cu pensiile speciale și cu câte și mai câte, căci nu-i așa? e vreme de pandemie, ce fermieri, ce irigații, ce pensionari, ce prețuri mari, ce…, să mai aștepte! Și uite așa timpul trece și noi rămânem cum am fost…. Cine să salveze România?! Guvernul? Președintele? Păi dacă Guvernul nu vede aceste lucruri, ar trebui să le vadă omul cu cea mai înaltă funcție, Președintele! Dar din păcate el este atât de obsedat de PSD, încât „nu vede pădurea din cauza copacilor”. Dacă Președintele are funcția cea mai înaltă în stat, atunci de ce nu se ridică la nivelul ei, să fie deasupra tuturor, apartinic, nepărtinitor și cu viziune largă pentru viitorul țării? Ce ar trebui să facă un Președinte?!La această întrebare, unul dintre politicieni, aș zice cu bun simț, evitând acuzațiile directe, a răspuns prin a spune ce ar face el dacă ar fi președinte:„Dacă aș fi pentru o zi președinte? Prima chestie pe care trebuie să o facă un președinte normal trebuie reașezarea statului român. Primul semnal pe care l-aș da la oameni, m-aș duce între ei, în piață, pe stradă, în centrul vechi, aș arăta că sunt om, că sunt unul dintre ei, mă comport normal, nu am 1.000 de oameni în jurul meu, totul destins.Dar, nu îmi ajunge doar o zi. Vreau mai multe.A doua zi aș spune așa: aș anunța un program pentru România care se bazează pe două ramuri,  una materială și una morală. De acum încolo vom împrăștia numai iubire, bucurie, fericire, în care contează mult cum trebuie să se simtă o națiune. Toți avem un loc în România. Nu aș spune de PSD, de ciuma roșie, nu aș spune de PNL că sunt niște aroganți. Nu! Eu aș spune că sunt la distanță egală de toți românii, și mic, și mare. Aș transmite energii pozitive. Eu, ca președinte, nu aș spune că sunt mare luptător împotriva PSD, împotriva PNL. Nu! Declar public că dușmanul meu numărul 1 va fi sărăcia. Voi lupta împotriva sărăciei!Când omului îi e foame, are dreptul la orice. Că ne place, că nu ne place..

copyright © 2024 mesagerul.ro