Mesagerul.ro

Efectul tămăduitor al apelor minerale

Efectul tămăduitor al apelor minerale

     Apa, la fel ca aerul, este elementul din natură care stă la baza vieții tuturor viețuitoarelor existente pe pământ. Chiar și corpul uman conține în
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 26 martie, 2020în: Sănătate/Mediu, SocialNiciun comentariu Listare Email     Apa, la fel ca aerul, este elementul din natură care stă la baza vieții tuturor viețuitoarelor existente pe pământ. Chiar și corpul uman conține în structura sa circa 65% apă. Și tocmai de aceea apa este mai numită și „elixirul vieții”.După cum se știe, o „variantă” a apei obișnuite este apa minerală, care pe lângă proprietățile ei de bază mai are și cea de „efect vindecător”, fiind îmbogățită cu diverse minerale necesare organismelor vii. Și, din fericire, România este o țară bogată în izvoare de apă minerală, dar care încă sunt insuficient valorificate.Despre proprietățile acestei comori naturale – apa minerală – putem afla din multe surse; noi am ales ca sursă o cărticică de popularizare, apărută la Editura Gramar din București, în 1994, cu titlul „O cură de sănătate la domiciliu”, autor: Dr. George M. Gheorghe. Printre altele, autorul menționează proprietățile acestor ape și descrie efectul lor benefic asupra organismului. Astfel aflăm că ele sunt radioactive, sunt bine primite de organism, fixează mai bine sărurile în organism, activează enzimele, au rol protector general, au putere anafilactică, activează arderile și, în funcție de specificul lor, au efect tămăduitor asupra celor care le caută și le utilizează. De aceea ar fi de dorit ca și în țara noastră să se acorde o mai mare atenție stațiunilor balneare axate pe acest domeniu, ceea ce ar aduce un real profit oamenilor și turismului.Fără a intra în detalii profesionale, ne vom opri puțin asupra unui scurt istoric legat de apele minerale, căci probabil că efectul lor stimulator a fost descoperit din cele mai vechi timpuri, nu în urma cercetărilor științifice, ci din pură întâmplare, știința venind mult mai târziu să confirme acest lucru.Autorul lucrării, Dr. George M. Gheorghe, ne prezintă într-un mod personal și plăcut o presupusă sau posibilă întâmplare, dintr-un timp ancestral, care a dus la descoperirea puterii tămăduitoare a apei minerale: „Cu milioane de ani în urmă, omul primitiv, obosit și însetat, după o zi de alergătură după vânat, și-a potolit gâtlejul ars cu câteva înghițituri din apa cristalină și răcoroasă a izvorului de lângă peștera care-i servea drept locuință. Apoi s-a azvârlit așa cum era în undele jucăușe ale apei și și-a răcorit trupul înfierbântat. În urma unei lupte pe viață și pe moarte cu animalul fioros care l-a atacat pe neașteptate, același om zdrobit și plin de răni s-a oprit să-și spele tăieturile adânci, care-i brăzdau trupul, la șuvița de apă călduță care se strecura printre bolovani. A observat că rana i s-a „strâns” și parcă nu l-a mai durut așa de tare. A făcut același lucru și a doua și a treia zi și rana s-a vindecat. Așa a aflat el puterea tămăduitoare a unor ape minerale.”Abordând un subiect toponimic, Dr. George M. Gheorghe ne relatează cu mult aplomb istoria lacului Tekirghiol: „Se povestește că demult, pe acele meleaguri, trăia un turc bătrân cu numele de Tekir. Acesta era olog și nu se putea deplasa dintr-un loc în altul decât cu ajutorul calului – prietenul lui nedespărțit – care-i trăgea căruța. Într-una din seri, când omul nostru se întorcea acasă, calul, obosit și nădușit după o zi de alergătură, a intrat în apa ghiolului. Cu toate insistențele stăpânului său, la început blânde, apoi violente, calul a refuzat să se miște. Bătrânul turc anchilozat a fost nevoit în cele din urmă să coboare singur în apa ghiolului, să apuce căpăstrul calului și să încerce astfel să forțeze animalul să se miște afară din lac. Necazul omului nostru s-a repetat și în seara următoare și iar a trebuit să coboare Tekir cu mare greutate pentru a forța calul să părăsească balta în care își răcorea copitele obosite. Dar, nu mică i-a fost mirarea bătrânului Tekir, când în zilele următoare acestei pățanii a observat că își putea mișca mai ușor picioarele decât înainte. Oricât de mult s-a gândit, n-a putut găsi altă explicație decât că apa lacului a fost aceea care i-a desțepenit încheieturile. De data aceasta el a fost acela care și-a mânat calul către lac, a coborât din căruță și de bună voie și-a făcut baia de seară. În scurt timp, Tekir și-a părăsit căruța și a început să umble fără ajutorul calului.Pățania bătrânului s-a răspândit prin împrejurimi și toți cei care cu greu își mișcau încheieturile dureroase veneau și se îmbăiau în apele tămăduitoare ale lacului. De atunci oamenii au denumit acest lac Tekirghiol (în limba turcă „lacul lui Tekir”), în memoria aceluia care i-a descoperit efectele tămăduitoare.”Desigur, întâmplarea pare verosimilă și meritul pare a fi al turcului Tekir, deși în realitate ar trebui să fie al calului, căci animalul le-a descoperit primul… De aici vedem că, de fapt, animalele sunt cele care descoperă prima dată ce e bun și ce nu e bun pentru ele, căci lupta pentru supraviețuire și adaptarea la mediu le aduce experiență. Și ca o dovadă vom mai reproduce un caz în atenția cititorilor, deoarece, așa cum afirmă autorul cărții, „Aproape fiecare stațiune balneară, fiecare izvor de ape minerale își are legenda lui, dovedind că efectele binefăcătoare ale acestor ape au fost descoperite pe baza unor întâmplări fericite sau a unor observații repetate.” Se dă ca exemplu izvorul Căciulata, care ar fi fost descoperit în jurul anului 1848, tot în urma unei întâmplări, care dovedește încă o dată că înaintea oamenilor, el a fost descoperit tot de către animale, dar, bineînțeles, meritul este atribuit mereu stăpânului: „Doi călugări de la mănăstirea Cozia veneau adeseori să pescuiască în apa Oltului.. Ei au observat pe mal o băltoacă cu apă stătută „negrie”, cu miros neplăcut, din care vitele se înghesuiau să bea. Bând din această apă, ei o găsiră plăcută la gust și după un timp au observat că starea sănătății lor s-a îmbunătățit. Mai târziu, vestea s-a răspândit cu repeziciune și an de an numărul bolnavilor care veneau să bea apă de la Căciulata a crescut.”În zilele noastre, apele minerale sunt studiate științific și recomandate suferinzilor de diverse boli, după proprietățile terapeutice ale fiecărui izvor, bolnavii fiind consiliați și tratați de personal medical calificat, în stațiuni balneare. Și chiar mai mult, Dr. George M. Gheorghe, în cartea sa „O cură de sănătatea la domiciliu”, pe lângă informații utile despre efectul medicamentos al apelor minerale, oferă doritorilor sfaturi prețioase, „indicații și contraindicații”, pentru cei care vor să-și facă „tratament” propriu la domiciliu. De aceea considerăm această cărticică valoroasă și binevenită, un adevărat ghid practic util tuturor celor  interesați de ameliorarea stării de sănătate nu doar în stațiuni, ci și în propriul cămin.În concluzie, am spune că și sub acest aspect, al bogăției în izvoare de apă minerală tămăduitoare, România se dovedește o „țară miraculoasă”, atâta doar că locuitorii ei încă n-au învățat s-o prețuiască îndeajuns și s-o iubească luptând uniți pentru prosperitatea ei, mulți preferând s-o părăsească, ademeniți de „raiul” altor neamuri, însă acolo au dat de fructele din „pomul cunoașterii” și riscă să fie alungați înapoi spre „iadul” din țara părăsită, care iad acum a devenit iarăși „rai” pentru cei ce s-au întors, căci atunci, când acele neamuri străine încep să aibă propriul lor necaz, nu mai au nevoie și de al altora…                                                                                                                             Mihai TrifoiVrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro