Mesagerul.ro

Elevii vâlceleni, angrenați în proiectul „Cartea – comoară pentru suflet”

Elevii vâlceleni, angrenați în proiectul „Cartea – comoară pentru suflet”

Asociația de tineret „Voievozii Munților” din Vâlcele, a demarat un proiect dedicat copiilor din localitate, în scopul de a stimula interesul acestora pentru

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 17 octombrie, 2019în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailAsociația de tineret „Voievozii Munților” din Vâlcele, a demarat un proiect dedicat copiilor din localitate, în scopul de a stimula interesul acestora pentru lectură și de a-i convinge pe aceștia de valoarea culturală şi spirituală a cărţii. Proiectul, intitulat „Cartea- comoară pentru suflet”, cuprinde mai multe etape și este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Covasna.Grupul țintă este format din elevii claselor I-VIII de la Școala Gimnazială „Vâlcele”, au transmis reprezentanții Asociației „Voievozii Munților”, beneficiari indirecți fiind, desigur, dascălii, părinții elevilor și comunitatea locală, au precizat aceștia.„Proiectul educaţional pe care-l propunem reprezintă o încercare de a repune în drepturi <<cartea>> şi <<biblioteca>>, de a le aduce în atenţia copiilor şi părinţilor, de a contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare,  un izvor de cunoaştere şi visare fără de egal! Proiectul promovează conduita pozitivă a copilului spre literatură. Lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici. Televizorul, calculatorul, internetul au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Viaţa noastră trăită la început de secol XXI este marcată de la mic la mare de amprenta marilor descoperiri ştiinţifice care au făcut paşi uriaşi în timp foarte scurt. Aceste trei mijloace de informare rapidă şi comodă care oferă elevilor meniul complet în orice domeniu al cunoaşterii acoperă deja o plajă substanţială a timpului liber, care rămâne din ce în ce mai puţin. Şi atunci se naşte întrebarea: mai este cartea <<o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi>> cum afirma scriitorul român Tudor Arghezi? Lectura suplimentară ne devine familiară din anii de şcoală. Selectarea lecturii suplimentare revine învăţătorului, care cunoaşte cel mai bine afinităţile sufleteşti ale elevilor precum şi conţinutul educativ necesar într-o anumită etapă a dezvoltării lor. Dacă elevul începe a citi din curiozitate şi insistă motivat fiind şi de aprecierile primite la clasă, el va realiza mari progrese: prin informaţie; prin deprinderea cititului coerent, conştient; prin implicare afectivă;  prin însuşirea unui vocabular expresiv; prin îmbogăţirea vocabularului. Pornind de la această constatare, încercăm prin acest proiect să găsim modalităţi şi tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură. Stârnirea interesului pentru lectură se poate realiza cu mai multă uşurinţă dacă activităţile desfăşurate în acest sens depăşesc spaţiul sălii de clasă sau al camerei copilului, bibliotecile sau unele case memoriale fiind mediile cele mai potrivite ce oferă posibilitatea familiarizării cu ambientul ce păstrează atmosfera de lucru şi parfumul celor care au aşternut pe hârtie creaţiile lor.Dorim, de asemenea, prin schimbul real de experienţă dintre participanţi,  să-i convingem pe copii de valoarea culturală şi spirituală a cărţii, să-i determinăm să descopere şi să înţeleagă că ele sunt rodul marilor spirite ale omenirii, că, la urma urmei, pot deveni cei mai fideli prieteni şi mentori.”- a argumentat președinta Asociației de tineret „Voievozii Munților”, Simona Ancu, cu privire la necesitatea proiectului. Stimularea interesului pentru lectura individuală și colectivă în perioada școlară, în vederea dezvoltării și activizării vocabularului și a dobândirii tehnicilor de muncă intelectuală, dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru lectura, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale – sunt dezideratele organizatorilor.În acest sens, sunt programate mai multe activități. Prima dintre acestea este și cea care a dat titlul proiectului:„Cartea, comoară pentru suflet”, și constă în popularizarea și promovarea proiectului în rândul cadrelor didactice ale școlii, pe rețelele de socializare, crearea unor pliante, flyere, articole în ziare locale, încheierea unor parteneriate educaționale.Cea de-a doua activitate a fost lansată chiar ieri, sub genericul „Eroul preferat al cărților citite” – și are forma unui concurs local de creații plastice. Concret, activitatea se va desfășura sub forma unei expoziții-concurs cu creații plastice ale elevilor, lucrări ce prezintă personaje preferate din cărțile citite, a precizat Simona Ancu.Potrivit acesteia, cea de-a treia activitate, „Obiceiuri din străbuni”- se va derula sub forma unei „șezători literare”, la Școala Gimnazială  din Vâlcele, iar cea de-a patra activitate, intitulată „Din suflet dăruim”- va consta într-o acțiune de donare de carte.Următoarea activitate, intitulată „Lumea minunată a cărților” va consta în vizitarea de către copii a bibliotecii comunei; conștientizarea importantei care o au cărțile pentru oameni; observarea modului in care sunt depozitate cărțile.Proiectul se va finaliza cu „Sărbătoarea cărții”, activitate  ce va avea loc în luna noiembrie 2019, la Școala Gimnazială din Vâlcele  și va consta într-o masă rotundă ce presupune punerea în discuție a impactului pe care l-a avut acest proiect educațional la nivel local. În cadrul acelei întâlniri se vor formula propuneri cu privire la posibilitatea extinderii proiectului, a precizat președinta Asociației de Tineret „Voievozii Munților”, Simona Ancu. Ana Ciorici COSTACHE Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail

copyright © 2020 mesagerul.ro