Mesagerul.ro logo

lensa.ro
libris.ro
Festivalul de dans ,,ROATA STELELOR” Tulgheş 2019

Festivalul de dans ,,ROATA STELELOR” Tulgheş 2019

         Toamna  veselă  şi  multicoloră pe plaiuri tulgheşene, şi darurul lui Dumnezeu  peste noi;  aşa se ivea dimnineaţa zilei de 29 Septembrie
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 02 octombrie, 2019în: Educaţie/Cultură, EvenimentNiciun comentariu Listare Email         Toamna  veselă  şi  multicoloră pe plaiuri tulgheşene, şi darurul lui Dumnezeu  peste noi;  aşa se ivea dimnineaţa zilei de 29 Septembrie 2019 la noi în comună.         Ne pregăteam să întâmpinăm oaspeţii  la cea de a-XIII-a ediţie a festivalului  nostru. Prietenii  noştri  dintotdeauna  alături de oaspeţi  care ne-au călcat pentru prima dată  în ,,ogradă”  începeau  să sosească  şi  nu ştiau dacă au nimerit  bine sau nu,  pentru că nu era nici un semn care să străbată înafara curţii Şcolii Gimnaziale Tulgheş, unde ştiau că vor fi întâmpinaţi.Pregătirile  erau făcute din zori! Clasele  îi aşteptau pe  musafiri cu cozonacul pe masă ! În curtea interioară domnea o brumă  groasă  care strălucea argintiu  spunându-ne că totuşi e toamnă.  Clasele erau calde şi primitoare, aşadar i-am condus pe toţi  înăuntru evitând răcoarea şi umezeala brumei.Programul  s-a derulat după cum era dinainte stabilit, astfel că la orele 12,30 am pornit  spre Căminul Cultural cu parada  portului,  în zvon  dulce de alămuri şi tropot liniştit de călăreţi  purtători de drapele  tricolore, fiind încolonaţi în ordinea intrării  în spectacol.Aşa cum era stabilit,  la orele 13,00  am ascultat  cu respect  Imnul Naţional, urmat de o scurtă rugăciune de binecuvântare  din  partea  părintelui  nostru  Marius Ţepeş.Domnul  Primar,  Marcel Vancu,  ne-a făcut onoarea  şi a  deschis  oficial evenimentul.După ce am oferit însemnele festivalului celor care au făcut posibilă această ediţie, respectiv : Primăria şi Consiliul Local Tulgehş,  Asociaţia  PRO  TULGHEŞ, Căminul  Cultural şi Şcoala Gimnazială Tulgheş, prima formaţie a urcat pe scenă.Am avut parte de spectacol  românesc  şi maghiar timp de cinci ore. Artiştii cu vârste cuprinse  între 6 şi 60 de ani  au evoluat  într-un maraton plin de ritm, culoare şi farmec.Ne-au uimit  şi ne-au fermecat  în mod deosebit  cele mai mici participante – două soliste – de nici 70 cm înălţime  care ne-au cântat, dar au şi jucat ulterior alături de trupe,  foarte frumos: Delia-Maria Micu de la Gălăuţaş   şi  cea mică de la ,,Topliţeana”  – Alesia Ciubucă;   prima, un bumb blond cu opincuţe,   iar cealaltă, un lujer  mic  şi suav  ca un ,,ghiocel  timid de primăvară timpurie” .Nu îi voi pomeni  pe ceilalţi solişti. Au fost mulţi şi foarte  talentaţi  care bineînţeles  au fost şi dansatori în trupele lor  şi,  îi rog să nu fie supăraţi  pe mine pentrucă  nu-i voi nominaliza.Printre oaspeţii  noştri  s-au regăsit formaţii  din Tg.Neamţ, Pângăraţi,  Remetea, Voşlobeni, Gălăuţaş, Sărmaş, Borsec, Topliţa .Gazdele s-au prezentat cu două formaţii;  una românească ,,PLAIURI TULGHEŞENE”,  care a împlinit în acest  an  11 ani de activitate,  alături de trupa de folclor maghiar ,,TŐLGYESI  Gyopár   néptáncsoport”,   care au şi deschis evenimentul  în plan  artistic –  live!Numărul  artiştilor a trecut de 230  iar sala a fost mai tot timpul plină.Alături de noi,   ca de fiecare dată  când timpul şi programul  evenimentelor  la care sunt solicitaţi  le-o  permite,  au  fost cu o echipă  cei de la ARDEAL TV.Le mulţumim pentru tot ceea  ce fac,  pentru că sunt în continuare o televiziune  pozitivă  de 10 ani  încoace.  În acest context, le urăm  şi pe această cale  ,,LA MULŢI ANI ! pentru  cea  de-a  zecea  aniversare  ce tocmai  au  sărbătorit-o .Iată că ediţia cu numărul ,,13” s-a dovedit   a fi o  ediţie foarte reuşită  !Nădăjduim  că vom reuşi  să orgnizăm acest festival  şi în anii ce vor urma.Până la o nouă ediţie vă dorim sănătate iar anotimpurile să ne fie frumoase, vesele  şi  bogate ! Lăcrămioara Pop, Tulgheş Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail

copyright © 2019 mesagerul.ro