Mesagerul.ro

Hotărârea privind starea de alertă: Masca de protecţie – obligatorie în spaţiile publice închise

Hotărârea privind starea de alertă: Masca de protecţie – obligatorie în spaţiile publice închise

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 19 mai, 2020în: Politic, ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailHotărârea adoptată luni de Guvern, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, privind instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, stabileşte obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise.În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul Legii 55/2020, conform unei prevederi incluse în Anexa 2 a hotărârii – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor”.Tot în Anexa 2 se precizează că pentru toate persoanele care vin în România din străinătate se instituie măsura carantinării/izolării la locuinţa/locaţia declarată de cel în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.Excepţie de la această regulă fac mai multe categorii socio-profesionale care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie.Conform unei alte prevederi, persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuinţă/altă locaţie sunt introduse în carantină instituţionalizată pentru o perioadă de 14 zile şi obligate să suporte contravaloarea cazării şi hrănirii.În Anexa 3 a hotărârii – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc” – se stipulează că sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise.Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive pot fi organizate numai în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii emis în temeiul Legii 55/2020.Activităţile culturale se pot derula în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii, iar activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele cu caracter privat, se poate desfăşura potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne emis în temeiul Legii 55/2020.Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt interzise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult trei persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi..

copyright © 2024 mesagerul.ro