Mesagerul.ro

Înscrieri în programul „Tomate”

Înscrieri în programul „Tomate”

Programul de sprijin pentru producătorii de tomate continuă și anul acesta. Înscrierile se fac până în luna mai, iar în această perioadă, cei interesați pot
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 31 martie, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailProgramul de sprijin pentru producătorii de tomate continuă și anul acesta. Înscrierile se fac până în luna mai, iar în această perioadă, cei interesați pot trimite documentele necesare, în format electronic.În Ședința de Guvern din data de 26 martie 2020 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2020, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Potrivit aceleiași surse, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187.500 mii lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei  de 39.477 mii euro și se asigură din bugetul pe anul 2020. Valoarea ajutorului de minimis este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.Potențialii beneficiari sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008; producătorii agricoli persoane juridice.Cererea de înscriere în program și documentele aferente pot fi depuse /transmise la Direcția Agricolă Județeană inclusiv prin fax sau poștă sau în format electronic prin e-mail, până la data de 15 mai a.c.Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția “Program susținere tomate, anul 2020, beneficiar numărul ………….., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ………/ Municipiului Bucureşti”; să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp; să fie înregistrați în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere; să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor completat începând cu data înființării culturii; să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.Verificările se efectuează la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției. Valorificarea recoltei se face până la data de 15 iunie a.c. inclusiv.Documentele justificative, respectiv bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, care atestă comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate, se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până la data de 30 iunie 2020, inclusiv, a transmis MADR.Programul de susținere a produsului tomate în spații protejate a fost lansat în anul 2017, elaborat în baza Programului de Guvernare.Scopul Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii este realizarea unei producții cantitative și calitative pentru a eficientiza exploatația prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În același timp, programul răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului, după cum arătau, după lansare, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.La nivelul județului, programul a avut succes încă de la lansare, numărul covăsnenilor interesați de sprijinul oferit crescând de la an la an.Ana Ciorici COSTACHESursa foto: www.madr.ro   Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro