Mesagerul.ro

librex.ro
librex.ro
Jurnal din anii ciumei Covid 19  A fost Transilvania un „princi

Jurnal din anii ciumei Covid 19 A fost Transilvania un „princi

Fiecare cuvânt românesc, absolut de orice origine: latină (cele care dau definiţie limbii noastre), autohtonă (zis de obicei necunoscută, dar cu siguranţă că vine din lumea dacică, aşa cum scria şi lingvistul I.I Rusu), slavă (foarte multe, dar nu esenţiale pentru limba vorbită), săsească, turcă, neogreacă, ţigănească (foarte puţine), etc., ne este foarte drag pentru […] Articolul Jurnal din anii ciumei Covid 19 A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o ţară românească? (XXIII) apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Fiecare cuvânt românesc, absolut de orice origine: latină (cele care dau definiţie limbii noastre), autohtonă (zis de obicei necunoscută, dar cu siguranţă că vine din lumea dacică, aşa cum scria şi lingvistul I.I Rusu), slavă (foarte multe, dar nu esenţiale pentru limba vorbită), săsească, turcă, neogreacă, ţigănească (foarte puţine), etc., ne este foarte drag pentru că se conservă în rezonanţa lui istorică viaţa părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri. Absolut că sunt astăzi nişte laşi care-şi construiesc în mod artificial un trecut nemaipomenit de măreţ. E treaba lor, dacă nu ar fi violenţi în a-şi expune „artificiile” şi fantezăriile (cuvântul imi aparţine) în public, chiar cu o indecenţă grosolană, atacând verbal academicieni şi oameni de ştiinţă. Le-a zis-o clar în interbelic Mircea Eliade: cine-şi construieşte un trecut măreţ, acela dă dovadă de o laşitate impardonabilă. Noi trebuie să ne iubim neamul nostru aşa cum a fost, aşa cum îl găsim în documentele vremii, aşa cum a vorbit, cu tezaurul limbii lui de odinioară. A-l trăda, construind măreţii nemaipomenite, de repudiat pentru oricare om onest, este chiar mai mult decât laşitate, este trădare.Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară până la 1918, răspândite doar pe teritoriul Transilvaniei, în ordine alfabetică, doar cu menţiunea primei atestări documentare şi a localităţii/zonei (în paranteză, cu italice, forma preluată de maghiari):-mai (adverb, din lat. magis) (máj) – aici în sens imperativ de: nu mai… !) – 1863, judeţul Odorhei;–maimuţă (majmóc) – 1893-1906, Secuime;-marfă (DEX 2009 spune că provine din maghiarul marha „vită”!) (márfa) – 1878, Secuime;-matahală (în sens de femeie corpolentă, îmbrăcată dezordonat) (matahula) – 1885, Baia Mare;-mator/matur (mátor – aici în sens de berbec bătrân) – 1914, Gheorgheni;-maţ (din lat. matia; intestin) (mácuj) – 1913, Dămăcuşeni;-măciucaş 1. (macsukas – aici în sens de daraban înarmat cu măciucă/ciomag) – 1749, Secăşel, comitatul Alba de Jos, aici este mărturia jelerului Vonea Voic, care declară că Batsfalusi, judele nobililor, a venit în sat şi i-a legat în călade (butuci de lemn), şi pe judele satului, şi pe măciucaşi, pentru că nu au mânat satul să alunge/omoare lăcustele şi că în primăvară i-au bătut bine pe măciucaşi pentru că nu au dat suficient fân calului; 2. (macsukas bot – aici sens de botă cu măciucă) – 1738, Band, scaunul Mureş;-măciucă (din lat. matteuca) (macsuka) – 1689, Copăcel, Făgăraş;-măi (etimologie necunoscută) (moj – în piesa populară Viflaimul: szufle moj fortate – suflă măi fârtate) – 1896, Ciuc;-mămăligă (etimologie necunoscută) 1. în sens de pentru o mămăligă de orz (mamaliga) – 1816, Şăulia, comitatul Turda, mărturia lui Todor Pâglişan, de 35 de ani, aici este şi cuvântul de origine română rezsnyitzélt – a râşniţa; 2. în sens de pentru o mămăligă [de porumb] (mamaliga) – 1754, Sânmiclăuş, comitatul Târnava Mică, este mărturia iobagului Andrei Curuţ, de 46 de ani; 3. în sens de toponim (mamaliga) – 1830, Hăghig, Treiscaune;-mărginean 1. în sens de român de la graniţă (mardzsinán) – 1612, Veneţia de Jos, Făgăraş, aici este pomenită ca martor soţia iobagului Bucur Cizmaş, de 50 de ani; 2. în sens de păstor transhumant – 1716, Cistei, comitatul Alba de Jos;-mătăhaliţă (motohárica – aici în sens de neîndemânatic, care lucrează încet) – 1885, Baia Mare;-mătrăgună (Atropa Belladonna; DEX 2009 scrie că este cf. albanezului matërgonë) (matraguna) – 1891, Dej;-mânător (din a mâna, lat. minari) (monyotor – aici în sens de ciobănaş care mână oile în locul de muls – 1725, Sânsimion, scaunul Ciuc;-mândră marină (ultramarine, culoare) (mundra marina) – 1893, Colţeşti, jud. Turda-Arieş;-mânecar (munyekár) – 1893-1896, Jeledinţi;-mâţă (pisică; DEX 2009 scrie: cf. albanezul mica) (móca) – 1860, Trei Scaune;– mâţişor (micigo) – 1880, Odorheiu Secuiesc;– mâzgă (noroi mare, lipicios, etc.; DEX 2009 scrie că provine din slavul mĕzga, bulgarul măzga) (mezgéjének – aici în sens de sevă de copac tăiat) – 1757, Corunca, scaunul Mureş;-megieş (vecin; DEX 2009 scrie că provine din sârbul medjaš, maghiarul megyés!) (mezsgyés) – 1810, Biborţeni, scaunul Odorhei;– mejdie (hotar care desparte două terenuri; DEX 2009 scrie că provine din slavul mežda) (mesgien) – 1632, Târgu Mureş;-merindare (pânză de învelit merinde) (meringyár) – 1893-1896, Gherla;-merindăriţă (pânză de învelit merinde) (merindárica) – 1888, judeţul Solnoc-Dăbâca;-merinde (din lat. merenda) 1. hrană de drum (din lat. merenda) (merinda) – 1873, ţinutul Cavnicului; 2. [traistă] de merinde (meringyés) – 1761, Zlatna, comitatul Alba de Jos, este amintit Dumitru Mărginean şi figurează şi cuvintele de origine română ármingyen – Arminden şi sztiná – stâna;-mesteca (amesteca, din lat. ammixticare) (mesztekél) – 1893-1896, Ozun, comitatul Trei Scaune; judeţul Solnoc-Dăbâca; judeţul Cluj;-mioară (de la mia/mială, lat agnella) (miora) – 1548, fără menţiunea localităţii; (myllyora) 1551, Sângeru de Câmpie, comitatul Turda;-mioraş (millorás – în sens de suman (făcut din blană de mioară) – 1850, Tărceşti, scaunul Odorhei;– moaşă (femeie care îngrijeşte femeile la naştere; DEX 2009 scrie: cf. albanezul moshë „vârstă”) (masa) – 1724, Căianu Mic, comitatul Solnocul Interior, în mărturia lui Olar Iuon, de 80 de ani;-molcău (mologány – aici în sens de om rău îmbrăcat) – 1896, Treiscaune;– mormăi, a~ (mormojál) – 1816, Secuime;– moş (DEX 2009 scrie că provine din moaşă, derivat regresiv) (mósuj) – 1833, Secuime;-moşie 1. în sens de moşie (mosiá) – 1715, Lupşa, comitatul Turda, în mărturia lui Cojoc Iuon, de 70 de ani; 2. în sens de loc de casă – 1665, Recea, Făgăraş; 3. în sens de moştenire – 1746, Runc, comitatul Turda;-moşneag (om bătrân) (mosnyág) – 1736, Cămăraşu, comitatul Cluj;-moşnean (mosnyán) – 1761, Turnu Roşu, Făgăraş;-moştean (mostyán) – 1771, Gârbova de Sus, comitatul Alba de Jos, în mărturia lui Sava Iuon, de 65 de ani, este amintit şi Todoran Crăciun;-moşule (mosulé!, vocativ, în sens de cioban bătrân care joacă în piesa religioasă populară Viflaimul) – 1868: Secuime;-motroşi (a scotoci, a lucra fără spor, superficial; DEX 1998 scrie că are etimologie necunoscută) (matrizsál) – 1882, judeţul Solnoc-Dăbâca;-moţ (român din Munţii Metaliferi ai Transilvaniei; DEX 2009 ignoră înţelesul acestui cuvânt referitor la moţi) (mocz) -1769, Bucureşci, comitatul Hunedoara;-mreajă (peşte lung) (marázsa) – 1887, judeţul Odorhei, ţinutul Giurgeului.(Va urma)Foto: Moţi din Munţii Apuseni ai Ardealului (gravură din 1871).Dr. Vasile Lechințan    

copyright © 2021 mesagerul.ro