Mesagerul.ro

Jurnal din anii ciumei Covid 19: O societate fără oameni ridicoli

Jurnal din anii ciumei Covid 19: O societate fără oameni ridicoli

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 27 mai, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailAşa era lumea ţărănească din timpul copilăriei mele, în Silivaşu de Câmpie. Toţi oamenii, capi de gospodărie, aveau o demnitate statuară, purtau parcă cu ei imaginea gospodăriei lor bine aşezată, case mai mici sau mai mari, dar bine întreţinute, grajduri, acareturi, vite, pomi, locuri la câmp pe care le lucrau cu hărnicie, nu se lăsau să râdă lumea de ei, aduceau vara şi toamna roadele muncii lor şi totul se înscria într-un cod al traiului aureolat de seriozitate şi de gravitate, cod împrumutat parcă de la sfinţii de pe tavanul Bisericii Noi. Când ai acest statut, îţi poţi permite şi să glumeşti. Îmbrăcaţi ţărăneşte, cu „uioşe” (haină, veston) şi „ceoareci” (pantaloni) albi din pănură de lână ţesută, pentru mers la biserică, dar şi cu haine de postav ţărăneşti de lucru, cu „cheptare” (pieptare) călduroase fără mâneci, oamenii aveau portul simplu şi cu mult bun gust, nu purtau haine fistichii să fie ridicoli în ochii celorlalţi. Nu erau nici slugile statului ca să fie obligaţi „să sară cum zice ceteraşul” şi să-i pună în situaţii ridicole, aşa cum mai târziu, în anii comunismului „biruitor”, noi, orăşenii, am îndurat cele mai mari umilinţe din cauza regizorilor extraordinari de prolifici ai cultului personalităţii. Nu, oamenii satului copilăriei mele nu au trăit în ridicol. Ancorarea lor în ritmul muncilor grele, cu pălmi crăpate de sapă, de furcă, de greblă, de tânăcop, de hârleţ, de lopată, de îmblăciu, feţele arse de soare şi cu riduri săpate de furtuni, le dădea o nobleţe pe care ei o purtau cu demnitate. A lucra mult şi cât se poate de bine şi la timp era ţinta lor spre a câştiga o înavuţire cât de cât mai mare, dar în niciun caz necinstită. Mai era câte unul ţintă de batjocură pentru unele aspecte caraghioase ale purtării lui, dar aceştia erau excepţia care confirmă regula, excepţie care circula în râsul satului, tocmai ca avertisment pentru educarea tinerilor. Ar fi, însă, o descriere prea de suprafaţă să ne rezumăm doar la câteva aspecte exterioare ale demnităţii oamenilor din satul de atunci. Trebuie să învocăm aici şi latura lor misterioasă, care-i dădea unuia sau altuia individualitatea trăirii lui. Unii bătrâni, de exemplu, câte miracole au trăit ei în Primul Război Mondial şi alţii în cel ..

copyright © 2024 mesagerul.ro