Mesagerul.ro

Noi apariții la Editura Eurocarpatica: Dialoguri de seară de pr. Ioan Tămaș Delavâlcele Cugetările părintelui Ioan Tămaș Delavâlcele

Noi apariții la Editura Eurocarpatica: Dialoguri de seară de pr. Ioan Tămaș Delavâlcele    Cugetările părintelui Ioan Tămaș Delavâlcele

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 12 mai, 2020în: Educaţie/Cultură, SocialNiciun comentariu Listare EmailDupă Jertfa de seară (Editura Eurocarpatica, 2017) și De meditat împreună (Ed. Eurocarpatica, 2018), părintele cărturar Ioan Tămaș Delavâlcele ne dăruiește un nou volum de cugetări apărut la aceeași editură. Prin această nouă apariție, autorul își demonstrează din nou capacitățile creatoare, spiritul de observație și talentul de a sintetiza și transpune observațiile asupra lumii în care trăim printr-o transfigurare mentală demnă de admirat. Practicând un limbaj filosofic-religios, părintele Ioan Tămaș își adună gândurile în adevărate cugetări, cărora le dă formă literară în „Dialoguri de seară”. În recenta apariție editorială, însumând 47 de cugetări, în peste 100 de pagini sunt prezentate publicului, sub aspectul unor „dialoguri” cu persoane care l-au cunoscut în diverse împrejurări sau care l-au vizitat ori au participat la slujbele sale duminicale, după care l-au „interogat” pe părinte cu privire la tainele lumii spirituale, răspunsurile acestuia.Temele abordate sunt de o mare diversitate, căci preotul, patriotul și luptătorul pentru dreptate și adevăr este un exponent al gândirii profunde asupra lumii care-l înconjoară și asupra „celor ce vor veni”. Astfel, în „dialogurile” sale cu cei ce i-au pus întrebări sau cu cititorii, părintele Ioan Tămaș le răspunde cu aceeași pasiune despre taina vieții, despre fericire și scopul vieții, judecata divină ori despre răspândirea luminii în sufletele păstoriților săi. Referitor la judecata dumnezeiască, părintele Ioan are convingerea că omul va fi judecat după cum a trăit. Astfel, unui cititor îi răspunde: „Stimate cititor, și pentru mine sunt valabile cuvintele din Apocalipsă, cap. 14, versetul 13: «Odihnește-te de ostenelile tale, căci faptele tale vin cu tine!». El însuși are un «Crez» după care s-a ghidat toată viața, fără a ține seama de «gura lumii», și după care va fi judecat: «Nu-mi bat capul ce-or spune străinii / N-am cosit din holda lor un pai; / Asudând sub ploile luminii / Numai anii mei îi secerai» (p. 10).Ca un om care și-a pus viața în slujba neamului său, părintele ne vorbește și despre legătura cu glia, cu părinții și strămoșii, despre ura și răutatea oamenilor: „Ceea ce voiesc și cer este scris demult în Cartea Neamului. Nu voiesc altceva pentru păstoriții mei, decât ce au voit părinții noștri: viață și lumină. Voiesc să păstrăm ceea ce am primit de la ei și ceea ce e al nostru și numai al nostru”, „Mă mișcă la acestea însuși pământul pe care îl călcăm și care poartă, pas cu pas, urmele falnicilor și glorioșilor străbuni…”. Ura oamenilor îl scârbește: „Doamne, tot pământul tău este bolnav de ură și de răutate! Tu ne-ai făcut buni și frumoși ca pe îngerii Tăi, iar noi ne-am făcut răi și urâți înaintea Ta”. El se roagă divinității să vindece pământul „bolnav” și să scape lumea de răutate: „Iisuse, vindecă pământul Tău cu dragostea Ta și tămăduiește lumea bolnavă de necredință și de ură!” (p. 14).Alte teme se referă la naționalism, tradiționalism și credința creștină. Naționalismul este văzut de autor ca unitate pentru evitarea distrugerii națiunii, însă răuvoitorii creează confuzie, asociind naționalismul cu șovinismul, xenofobia și rasismul: „Elitiștii” forțelor oculte au inventat un „sens denaturat” pentru „Naționalism” și fac eforturi mari, perseverente, pentru ca acest sens denaturat să fie acreditat. Anume, susțin că „Naționalismul ar fi un sentiment negativ, care promovează disprețul, ura și agresivitatea față de alte națiuni, față de cei care aparțin acestora, un sentiment care duce la învrăjbirea națiunilor” (p. 18).Legat de Naționalism, autorul amintește și extremismul, dar și despre respectul și toleranța față de alte neamuri, și despre problema minorităților, despre care spune că „a apărut și apare ca o veritabilă „găselniță” politică, în mâna forțelor neo-imperialiste pentru destabilizarea și dezintegrarea statelor naționale, și o pun în numele „democrației” și al „drepturilor omului”, uitând de drepturile națiunilor” (p. 20).În cugetarea 8, p. 23-24, în „dialog” cu Badea Ion, pr. Tămaș îi răspunde vorbind despre primejdia deznaționalizării, descreştinării și secularizării, despre lumea postmodernă laicizată, și valul globalizării anticreștine, care aduc cu ele un viitor sumbru: „Ne putem trezi mâine, în loc de cetățeni liberi în propria lor patrie, că am fost reduși la condiția unor simpli muncitori emigranți, rătăcind printr-o Europă descreștinată sau a unor bieți simbriași, la niște corporații transnaționale, într-o Românie transformată în colonie economică și piață de desfacere pentru produsele acestor corporații”.Adresându-se interlocutorului, autorul continuă în același ton de avertizare șirul cugetărilor referitoare la soarta poporului român aflat între obediență și demnitate: „Bade Ioane, nu e demn de un popor să tot umble cu jalba pe la Viena, Istanbul, Moscova, Bruxelles, Berlin, Londra sau Washington. Trebuie să ne ridicăm în picioare. Destul cu postura de «servitori». Până când vom accepta locul lipsit de demnitate pe care ni-l hotărăsc politicienii?… Când ne vom elibera de complexele provinciale și atitudinea plecată, timorată, de cetățeni de mâna a doua ai Europei?” (p. 25).Cugetarea 10 cuprinde o scurtă retrospectivă a trecutului comunist, în care se reamintește despre rezistența în munți și în închisori, despre eroism și trădare, despre teroarea în „iadurile roșii” (Penitenciarul de la Pitești, Canalul Dunăre – Marea Neagră, închisoarea de la Aiud și din alte locuri) unde se practicau uciderea morală, reeducarea prin tortură și înfometare, dar și despre necredință și nepăsare față de jertfele eroilor care au trăit acele orori, mulți dintre ei pierzându-și viața, iar azi pe mormintele lor cresc „buruienile nepăsării”. Amintind despre toate acestea, autorul ține să sublinieze: „Cea mai cruntă a fost închisoarea de la Pitești. Aici a început, la 6 decembrie 1949, un sinistru experiment, numit „reeducare”, urmărind distrugerea psihică a deținuților. „Reeducarea din România a depășit în bestialitate și ferocitate cele mai inumane sisteme de anihilare a personalității care au existat în lumea comunistă” (p. 30).Răspunzând la o altă întrebare, referitoare la educarea copiilor, în cugetarea 16 părintele Ioan Tămaș, fost cadru didactic, le dă părinților următoarele sfaturi: „Dacă vă doriți un copil performant, ajutați-l să se cunoască în «unicitatea» lui, să se accep..

copyright © 2024 mesagerul.ro