Mesagerul.ro

Note de călătorie: Fermecătoarea și misterioasa Indochină (8)

Note de călătorie: Fermecătoarea și misterioasa Indochină (8)

În episodul precedent m-am referit  mai mult  la Cambodgia, una dintre cele mai  pitorești state dintre cele care alcătuiesc Indochina.  De aceea am și  vizitat-o
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 12 februarie, 2020în: Reportaj, Vacanţe şi călătoriiNiciun comentariu Listare EmailÎn episodul precedent m-am referit  mai mult  la Cambodgia, una dintre cele mai  pitorești state dintre cele care alcătuiesc Indochina.  De aceea am și  vizitat-o de două ori, acțiune care unora li s-a părut o nerozie. Mie, ca de obicei –  nu! Fiind un cetățean bun la suflet, mi-am zis de ce să nu le împărtășesc impresiile  de pe acolo și amicilor nai puțin norocoși? Am încă o veste bună: cine nu a citit materialul amintit  sau întreg serialul de călătorie are  posibilitatea să dea un simplu clic,  accesând  adresa  de pe Facebook „mesageruldecovasna.ro”, căutând la secțiunea Reportaj – Vacanțe & Călătorii.  Acolo va găsi pe…gratis  toate articolele.Referindu-mă  la vechea terminologie cu influențe coloniale (Indochina franceză) utilizată pe plan internațional între  anii 1887 și 1954, trebuie spus că  respectivul conglomerat de state era alcătuit  din Cambodgia, Vietnam și Laos. Însă pentru a vă face o imagine corectă asupra fascinantei și misterioasei zone la care mă refer, se cuvine să includ în povestea noastră și  fosta Birmanie (actuala Myanmar), vechiul Siam (Thailanda de azi) plus Peninsula Malaezia, creionând astfel o imagine mai amplă  a Asiei de Sud-Est. Iată o parte de lume pe care am pretenția că acum, după aproape zece ani de vizite repetate,  o cunosc cât de cât. Și  cunoscând-o, am îndrăgit-o, spre mirarea amicilor.– Bine, musiu, dar nu te-ai plictisit de atâta Asie? N-ai găsit altceva mai interesant și prin alte părți?, m-au întrebat.–  Se vede că nu. Fiindcă, totuși, am încheiat capitolul acesta pe care l-am explorat „la sânge”, promit  mă îndrept în curând spre alte orizonturi la fel de fascinante…– Ca de pildă?– Țara Soarelui Răsare…– Wow!!!  Așa da; așteptăm cu nerăbdare impresiile „Ținutul  Dragonului  Zburator” În continuare să ne ocupăm nițel și de Vietnam, țară care  are ca multe alte entitățile teritoriale din Asia și o denumire  poetică: „Ținutul Dragonului Zburator”.– Și cum arată, a vrut să știe Lucica Bocu, una dintre cele mai fidele cititoare ale mele.– Este un fel de  monstru fabulos, o creatură cu chip hidos,  gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. Numai că  amintita creatură  are capacitatea sublimă de a…pluti prin aer, întruchipând forțele ale naturii.–  Ce  frumos-urât!?–  Excelent oximoron!Dar „declicul” care m-a determinat să revin prin zonă a fost o „picătură…vietnameză”, indusă subtil de un confrate  domiciliat în Saigon. L-am cunoscut întâmplător tocmai în Insula Java, chiar la granița cu Papua Noua  Guinee, unde poposisem pentru a afla mai multe despre tribul sălbatic care trăiește  izolat în junglă, unul din ultimele de pe Glob. Am vizitat acolo un soi de „talcioc-expoziție” cu obiecte de artă primitivă. Uimit foarte de cele văzute, am  cerut explicații de la gaze. La un moment dată m-am trezit secondat de un tip ce nu părea turist. Era un ochelarist brunet, cu ochii oblici, mic la stat însă guraliv nevoie mare, plin de aparate foto sofisticate, ce se tot băga în vorbă și mă  disturba. Până la urmă am aflat ce hram purta, era tot jurnalist și făcea un reportaj pentru  revista „National Geographic”.  Așa că  ne-am împrietenit. La un pahar de „vin” local (o tărie asiatică din orez) am aflat o sumedenie de lucruri interesante despre țara lui natală.– În Vietnam ai fost?– Nu încă.– De ce  ai ezitări? O să-ți placă enorm. Este peste vecinele ei. O dovedește faptul că  a devenit în ultimii ani o destinație preferată de vacanță a multor străini care nu au mai ținut cont de anumite prejudecăți. Majoritatea nefondate.–  Ca de pildă?– Sărăcia, nesiguranța pe străzi, circulația haotică, musonul, lipsa confortului din hoteluri, igiena precară, preparatele ciudate din reptile, gângănii, câini !!!– Ooo, ajunge! Desigur, glumești?, mi-a retezat-o politicos. Vino și ai să vezi  cum se prezintă realitatea…Ca atare, am decis ca următoarea deplasare să fie „Ținutul Dragonului Zburator”. Și în toamna lui 2019 eram acolo…   Mulți și iuți ca…furnicile      Situată în Estul  Peninsulei Indochina, Republica Socialistă Vietnam – denumirea m-a dat gata! – are cea mai mare populație din acel perimetru, iuți ca…furnicile,  apropiindu-se vertiginos de…suta de milioane (!), urmată de Thailanda, Myanmar, Cambodgia, Laos. Teritoriul arată pe hartă ca un „S”, reprezentând o lungă fâșie de teren, mărginită în partea de Nord cu China, la Vest cu Laos și Cambodgia.Mulți de pe la noi  habar n-au ce este în prezent  acolo. „No offence”. Ce se știe destul de vag  provine  din peliculele de acțiune având ca subiect Războiul  americano-vietnamez, precum și …creveții din magazinele comuniste. Aceste delicatese pe care le găseai din abundență până la Revoluție în România și pe care nu le cumpăra nimeni, sunt acum la mare căutare pretutindeni.Plictisiți de  aceleași  locuri pe care le-au tot vizitat, unii călători vestici mai curajoși  s-au aventurat  să „descopere” teritorii noi, socotite de mulți nefrecventabile, periculoase, necivilizate. Dar atractive din punct de vedere al peisajului și tradițiilor.Așa se face că după „boom”-ul  turistic thailandez (cu acele plaje de vis,  saloanele „fără număr” de masaj erotic și liota de transexuali superbi), a urmat la scurtă vreme Paradisul cambodgian (datorat în cea mai mare parte celebrului Complex de temple hinduse de la Angkor Wat), care numai anul trecut a atras două milioane de vizitatori.Apoi, din aproape în aproape a intrat în circuitul turistic mondial  și Vietnamul, iar recent  și-a făcut loc cu coatele și Myanmarul.  Laosul încă stă la pândă. Toate aceste state asiatice paupere s-au revigorat  grație înfloritoarei „Industrii fără fum”, ajungând azi ținte predilecte și sigure  pentru amatorii de voiaje exotice.Ca atare m-am lăsat dus de val, le-am compararat și la final am realizat un top personal. Însă nu vi-l spun, spre a vă fac curioși. Trebuie să vă bateți capul singuri… O țintă solicitată Vălul de neîncredere care plutea de ani de zile peste acest pitoresc „Colț” al Planetei a început să fie treptat înlăturat. Acum Vietnamul  suscită un interes foarte mare, devenind ținta  cohortelor de „travelers”, iar „Ținutul Dragonului Zburator” a ajuns o destinație scumpă de „loisir”, grație mai cu seamă Raiului numit Halong Bay. Cei lipsiți de temeri (prejudecăți  care la fața locului se dovedesc a fi fără rost) au posibilitatea de a cunoaște un popor cald, iubitor de oaspeți, cu tradiții specifice și un peisaj demențial, nealterat de mâna omului.Deși vremurile s-au schimbat și modernismul și-a făcut loc statornic și în viața vietnamezilor,  mai găsești mai ales în mediul rural crâmpeie ale romantismul vremurilor apuse, farmecul vetust al locuri încărcate de legendă.  Pe lângă urmele dramatice  ale istoriei relativ recente  a țării, cu acele confuntări militare sângeroase,  te impresionează modernitatea  celor două mari aglomerări urbane: cosmopolitul  Ho Chi Minh (fostul Saigon) și actuala Metropolă – elegantul Hanoi. Te încântă, de asemenea, farmecul  vechii Capitale Imperiale Hue, a orașelor  Hoi An, Danang, a superbei stațiuni balneare Nha Trang și, firește, Golfului Halong. „Orașul violet” Cel mai tare m-a impresionat  „Orașul violet”, cum s-a numit Reședința Imperială Hue, fiindcă în perioada ei de glorie a concurat – fără șansă – cu „Orașul Interzis” de la Beijing. Însă ambiția Împăraților Dinastiei vietnameze Nguyen, care deși duraseră și ei o Citadelă impunătoare, cu numeroase palate, pavilioane, monumente funerare, nu se putea compara cu uriașa „Citadelă roșie” chinezească necunoscută poporului acelor timpuri, cu ale sale zece mii de încăperi.Cetatea din Hue a rămas înconjurată de ziduri groase de caramidă, protejate de un sanț de apărare cu apă provenită din  Râul Parfumat din apropiere. Povestea  mai spune că în timp ce „prostimea” murea de foame familia princiară  solicita în chip megaloman cât un fel de mâncare la fiecare dejun și cină, deși doar „ciugulea” din bucate, scoțându-i din minți pe bucătari. Probabil că așa s-a născut legenda potrivit căreia arta culinară vietnameză devenită celebră prin creativitatea ei își are sorgintea la Hue.Nu știu ce să zic. De regulă înfulec orice. Adică…aproape „orice”. Mi-a plăcut mult specialitatea națională  „Pho”, care provine din Hanoi, deși Hue a rămas  Capitala culinară (nu mai e…Imperială)  a Vietnamului.Așadar, dacă ajungeți în Vietnam, dragii mei, vreți nu vreți, trebuie să acceptați  tot felul de experiențe gastronomice grețoase. Cei mai curajoși pot încerca  varinte „hard”, gen frigărui din carne de șobolan, șarpe ori de cățel, viermi fierți sau gândaci și lăcuste prăjite crocant. Majoritatea turiștilor privesc oripilați la mesenii cu stomacul beton, preferând meniul „soft”, pe bază de pește și mult orez.  Însă și unii și alții primesc  la masa principală a zilei  o supă sățioasă „Pho”,  cu tăiței lați, bucățele din carne de pui sau vită, mult bulion și felurite ierburi  aromate. Esența acestui fel de bază rămâne aceeași indiferent de zonă, existând variațiuni neînsemnate. În marile orașe, precum Capitala Hanoi și dinamicul  Ho Chi Minh City (numit de străini și unii localnici Saigon, ca pe vremuri) există numeroase localuri de lux, de talie international, unde poți mânca…europenește. Farmecul Vietnamului constă însă în micile „locante” de pe trotuare, birturi liliputane alcătuite din trei-patru măsuțe  în aer liber, cu niște scăunele pentru copiii de grădiniță, înșirate  la stradă. Fără nici un protocol, localnicii se așează, își sorb supa, iau eventual și un castronaș cu orez fiert  și o bucățică firavă de carne și, cu asta-basta. Rar am văzut vreun localnic să bea alcool în asemenea mici popasuri cotidiene. Ceaiuri, da. Fascinanta imagine a Vietnamului, cu influențe la tot pasul  de sorginte colonială, dar  și chineze, cu o bucătărie unică prin prospețime și diversitate,  surprinde orice călător. Inclusiv pe autorul acestor însemnări de călătorie, ce a aplicat și acolo principiul clasic de alimentație rațională, potrivit căruia trebuie luat micul dejun aidoma unui rege,  dejunul ca un  prinț, iar  cina – de cerșetor.Vorba vine. (Va urma).Horia C.Deliu    Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro