Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 11 mai, 2020în: Recomandări, Turism, Vacanţe şi călătoriiNiciun comentariu Listare EmailPână în 2016 turiștii dornici de a cunoaște pe viu Birmania nu au avut nici o șansă. Guvernele militare succesive au zis timp de 50  de ani invariabil – „Halt. No visas”! Străinii se resemnaseră, localnicii la fel.Ce puteau face?Un colț de lume îndepărtat și necunoscut, inaccesibil turiștilor timp de jumătate de veac Era aceeași teamă a tuturor regimurilor totalitare, ca „oaspeții nepoftiți” să nu vină și să  vadă  cum stau treburile în realitate, dincolo de propaganda calpă ce declama că „Situația e roz și poporu-i mulțumit”.Deși călători curajoși, „nebuni” gata să se aventureze în locuri „dangeroase”, au existat mereu.  Mai ales din rândul celor ce admiraseră fascinanta Asie de Sud-Est și  dădeau neputincioși târcoale vechii Burme. Ca  alde „moi”. A fost mare păcat pentru economia vlăguită a țării să piardă nesăbuit, doar din rațiuni propagandistice,  atâta valută  pe care  milioanele de turiști o cheltuiau în statele din vecinătate, precum Thailanda, Cambodgia, India, China, Vietnam.  Numai în Myanmar nu pătrundea nici „musca”!Din pricina  despoticei junte  care a asuprit  nemilos poporul birmanez până acum patru ani, acel tărâm pitoresc a fost ocolit de străini, iar sărăcia  s-a întins ca o pecingine. Devenise un paradox ca o țară atât de sărmană să fie asociată – chiar și la figurat – cu valorosul metal galben. Auzi colo, „Tărâmul de Aur”?!?„Capitala fantomă”În Birmania o grupare militară (o juntă) pusese mâna pe putere în urma unei lovituri de stat. Și nu i-a mai dat drumul. Mai ales în America Latină și în Africa s-au întâlnit frecvent asemenea forme impopulare de guvernământ. Dar iată că nici Asia nu a dus lipsă…Oficialii cu epoleții…auriți  trăiau ca pe o altă planetă. Pentru a se îndepărta (și la modul propriu de popor) și-au edificat în mijlocul… junglei un  fief megaloman, Naypyidaw (adică „Marele oraș al soarelui”). Când a fost gata în 2005, a devenit una dintre cele mai ciudate capitale din lume. Gurile rele au supranumit-o „Metropola fantomă”, fiindcă  la început era aproape pustie, oamenii de rând neavând ce căuta acolo… Dacă vă vine să credeți, avea o dimensiune de aproape… 30 de ori mai mare decât Bucureştiul, dar în vremea dicaturii era locuită în proporție de doar…șase la sută!!! Existau imobile spațioase, restaurante, facilități, toate cele. Numai locuitori, nu. Bulevardele au fost construite pentru a face față unui trafic ca la…New York, unele artere având (țineți-vă bine) 11 benzi!?! Dar pe care treceau arareori autoturisme. Am văzut poze din perioada aceea în care apăreau  câte un…biclist rătăcit, niște măturători sau vreun mopedist. În mod absolut bizar, repet, deși construcțiile erau noi și atractive,  birmanezii nu doreau  să se mute acolo. Poate reprezeanta o formă de protest la adresa dictaturii. Abia după schimbarea regimului, lucrurile au început să se schimbe în bine.Foștii conducători și familiile lor  au trăit în noua Capitală într-un dispreț  total față de propria nație și restul lumii. Ca să folosim un termen cunoscut din balneologie, ”Îi durea în cot!”Așa au stat lucrurile și cu „Ultimul Împărat”, vorba vine, anume generalul Than Shwe, care  până la vârsta de 74 de ani – când a fost înlăturat – a deținut funcția de președinte al „Consiliului de Stat pentru Pace și Dezvoltare”. Pompoasă denumire, n-am ce zice! Numai că  dincolo de  exacerbarea sărăciei birmanezilor de rând, represaliile împotriva membrilor firavei Opoziţii luaseră în ultima vreme proporţii  îngrijorătoare, organizaţiile umanitare pomenind despre acte de tortură, muncă forţată, execuţii. Cine putea știi din afară ce se întâmpla,  de fapt, acolo?Despre biografia  fostului lider  Than Shwe  nu prea știm mare lucru. Cică ar fi intrat în armată pe când era tânăr,  nemulțumit de salariul pe care îl avea ca… poştaş!  Fiind isteț a avansat repede și după  Puciul din 1962  ce a adus la putere Junta condusă de generalul Ne Win (un alt dictator faimos care a condus țara  până în 1988), a devenit comandantul adjunct al Armatei în timpul înăbuşirii în sânge a mişcării de democratizare din  acel an.  Ajuns în cele din urmă   general, Than Shwe și-a văzut visul cu ochii,  preluând  în anul 1992  frâiele conducerii. Povestea dramatică a unei celebre  laureate a Premiului Nobel pentru PaceDar acum cinci ani  impopulara junta  n-a mai avut încotro și a dat înapoi. În urma uriașei presiuni a populației, dar și a sancțiunilor economice internaționale, conducerea militară s-a declarat dispusă să facă unele concesii. Care aveau să-i fie fatale.  Așa au început tratativele cu  „Inamicul public nr. 1” – lidera Opoziţiei din Myanmar. Nimeni a..